Polițiștii în control pe litoral. Șoferi depistați cu droguri la volan

Trafic - foto ilustrativ
Trafic - foto ilustrativ

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au desfășurat o amplă acțiune de control a șoferilor de pe litoral. 

Astfel că în doar patru zile polițiștii Direcției Rutiere și ai Serviciului Rutier pentru Misiuni Speciale au testat 912 conducători de autovehicule.

Au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 57.800 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 49 de permise de conducere, dintre care 35 pentru consum de alcool.

Au fost constatate 15 infracțiuni, dintre care 9 de conducere a unui vehicul sub influența altor substanțe (THC, metamfetamină, canabis, ecstasy) și 4 pentru conducerea sub influența alcoolului.

Recomandările polițiștilor. La ce riscuri vă supuneți

Poliția Română vă reaminește că, în conformitate cu articolul 336, alineatul 2 din Codul Penal, ,,se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere."

De asemenea, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește.

Conducerea sub influența băuturilor alcoolice constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel