Polițist spânzurat într-o cameră de hotel din Jupiter

Un polițist, în vârstă de 34 de ani, din județul Neamț, a fost găsit spânzurat în camera unui hotel din stațiunea Jupiter, județul Constanța. Polițiștii au deschis o anchetă și fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, polițiștii au fost sesizați, joi seara, cu privire la faptul că într-o cameră de hotel, din stațiunea Jupiter, se află o persoană spânzurată. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din județul Neamț, care a fost declarat decedat, transmite Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, acesta era agent de poliție în localitatea Ruginoasa, din județul Neamț. Aceleași surse au precizat, pentru Mediafax, că bărbatul era la mare împreună cu soția lui și cei doi copii, dar și cu alte rude, din 29 iunie. Joi, bărbatul s-a retras în cameră, iar când rudele au revenit de la plajă l-au găsit spânzurat în camera hotelului, au mai spus sursele citate.

Polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel