Poliţist local, amendat cu 1.300 de lei de un coleg de la Rutieră

Un polițist local a fost amendat cu suma de 1.300 de lei după ce a jignit un coleg de la Rutieră.

Poliţistul local care a jignit un coleg de la Poliţia Rutieră a fost amendat cu 1.300 de lei, potrivit Biroului de presă al Poliţiei Capitalei, scrie Agerpres. 

"Ieri, 5 noiembrie, a fost întocmit proces verbal de sancţionare contravenţională a poliţistului local pentru adresarea de injurii şi expresii jignitoare, precum şi pentru refuz de legitimare", precizează sursa citată.

În urma unor imagini apărute în spaţiul public, în care un poliţist local adresează injurii unui poliţist de la Brigada Rutieră şi refuză să se legitimeze, a fost demarată o anchetă în cadrul Poliţiei Capitalei.

"Atât poliţistul rutier, cât şi poliţistul local, se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în domeniul siguranţei rutiere. Se efectuează verificări cu privire la discuţia dintre poliţistul din cadrul Brigăzii Rutiere şi cel al Poliţiei Locale, pentru a se stabili contextul acestuia şi motivele care l-au declanşat", informa, într-un comunicat, Brigada Rutieră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel