Poli Timişoara-Dinamo, rezultat final

transferuri liga 1
transferuri liga 1

ACS Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, luni seara, pe Bega, în ultimul meci din etapa a 22-a a Ligii I de fotbal, ultima din 2017.

Meciul a fost unul destul de modest, în care cele două echipe s.au anulat reciproc, pe un teren greu. Dinamo a avut cele mai mari ocazii, Rivaldinho (55) şi Jeremy Bokila (72) ratând în situaţie de unu la unu cu portarul Cătălin Straton. Alexandru Munteanu (62) a avut cea mai bună oportunitate a gazdelor, dar şutul său s-a dus pe lângă poartă.

Dinamo a terminat meciul în zece oameni, portughezul Diogo Salomao fiind eliminat în min. 89 pentru al doilea cartonaş galben (primul primit în min. 82).

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I.

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, timişoreanul Cosmin Contra, a primit un tricou al echipei Poli din partea lui Adrian Neaga, directorul sportiv al clubului, pe care scria Contra 42, fostul internaţional împlinind 42 de ani pe 15 decembrie.

Dinamo încheie anul 2017 pe locul 7, în afara zonei play-off, la egalitate cu campioana FC Viitorul (locul 6).

În tur, Poli s-a impus cu scorul de 3-2.

Dinamo venea după trei victorii consecutive în campionat. Poli nu a mai învins în campionat de şase etape, cinci egaluri şi un eşec, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel