Polițistul brașovean cu umor explică de ce nu s-ar fi dus la consultările cu Iohannis

Marian Godina, polițistul din Brașov, care a devenit extrem de cunoscut în mediul online pentru umorul ieșit din comun și arta de a relata întâmplări "de pe teren", oferă o replică genială după ce a aflat că se număra printre persoanele propuse să reprezinte societatea civilă la consultările cu președintele Klaus Iohannis. 

"Am citit un articol în care scria că aș fi propus ca reprezentant al societății la o întâlnire cu șeful statului. Nu aș participa la o asemenea întâlnire din mai multe motive:

1. Sunt suficient de deștept încât să realizez că nu sunt suficient de deștept.

2. O vorbă din bătrâni spune că sacul merge la moară, nu moara la sac, ori eu consider că poporul este moara.

3. Atât eu, cât și domnul președinte, suntem ardeleni, astfel că am fi avut o comunicare destul de greoaie iar eu nu mai am concediu anul ăsta", explică Marian Godina, într-o postare pe Facebook, postare care a strâns mii de like-uri.

Printre cei care au apreciat ce a scris polițistul brașovean cu umor se numără și fostul consilier guvernamental, Mirel Palada.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel