Coronavirus - COVID 19
România în stare de urgență
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642
sau la adresa de e-mail [email protected]

Pokemon Go, INTERZIS în GALAȚI

Anca Murgoci / 01 aug 2016 / 17:30

Conducerea combinatului siderurgic din Galaţi a interzis jocul Pokemon Go pe platforma siderurgică deoarece acesta este considerat incompatibil cu activităţile dintr-o unitate producătoare de oţel, a declarat directorul de comunicare al societăţii, Dorian Dumitrescu.

'Combinatul nu este împotriva divertismentului online, însă este hotărât să asigure un climat de lucru sigur propriilor angajaţi şi contractori. Reamintim comunităţii că lucrăm într-un mediu industrial cu provocări privind securitatea muncii şi care necesită asigurarea unei discipline puternice şi a unui comportament prudent în permanenţă. A juca Pokemon Go nu este, aşadar, o activitate compatibilă cu cele dintr-o unitate producătoare de oţel. În aceste condiţii, compania a interzis jocul Pokemon Go şi a alte aplicaţii online de divertisment similare în incinta unităţii, în timpul lucrului şi nu va permite intrări neautorizate ale unor persoane străine în combinat', a spus Dumitrescu.

[citeste si]

Surse din combinat au precizat că interdicţia a fost făcută publică după ce au fost descoperiţi mai mulţi angajaţi proprii, dar şi ai firmelor contractoare de pe platforma siderurgică care jucau Pokemon în timpul programului.

Totodată, se pare că au fost depistaţi şi câţiva adolescenţi care au venit cu tramvaiul până la poarta principală de intrare în combinat, toţi privind extrem de absorbiţi ecranele telefoanelor inteligente şi determinaţi probabil să descopere pokemoni 'ascunşi' prin oţelăria sau furnalele combinatului. Din acest motiv, în combinat au apărut note interne prin care Departamentul de Comunicare Internă le-a transmis angajaţilor interzicerea jocului. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


dcn.n-nxt.22