Pod peste Dunăre, între Brăila şi Tulcea. Când încep lucrările

Lucrările la podul peste Dunăre care va fi construit în zona Brăila-Tulcea ar putea începe în prima parte a trimestrului IV al acestui an.

Lucrările în teren la podul suspendat peste Dunăre, în lungime de aproape doi kilometri, care va fi construit cu fonduri europene în zona Brăila-Tulcea, ar putea începe în prima parte a trimestrului IV al acestui an, au anunţat miercuri reprezentanţii constructorului, Asocierea IHI Infrastructure - Astaldi, într-o conferinţă de prezentare a proiectului organizată la Tulcea. 

La eveniment au mai participat şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, directorul CNAIR, Narcis Neaga. 

Potrivit datelor prezentate de proiectanţi, din cei 23 de kilometri ai acestui proiect, circa 17 km sunt pe limita judeţului Tulcea. Contractul a fost semnat în luna ianuarie a acestui an, ordinul de începere a lucrărilor de proiectare a fost dat pe 2 martie 2018, urmând ca pe 1 martie 2019, toată proiectarea să fie gata, celelalte avize şi permise să fie luate şi autorizaţia de construcţie să fie emisă. Astfel, pe 2 martie 2019 ar urma începerea execuţiei efective a lucrărilor, programate pe trei ani, finalizarea lucrărilor urmând să aibă loc la începutul lunii martie 2022. 

Al patrulea în Europa, ca deschidere centrală

Podul suspendat, care reprezintă circa 70% din valoarea întregii lucrări, este considerat, la nivel de proiect, ca al patrulea din Europa ca deschidere centrală (1.120 m), la care se adaugă două deschideri laterale de 469 m şi, respectiv, de 364 de metri. Podul suspendat va avea şi două viaducte de acces de o parte şi de alta, de circa 90 de metri fiecare, şi va face legătura între oraşul Brăila şi, în final, oraşul Tulcea, ţinând cont că va deschide o legătură directă, nu prin intermediul bacului, pentru legarea Tulcei de restul ţării, fără a mai fi nevoie de ocolul pe la Giurgeni-Vadul Oii sau Feteşti. 

În afară de podul suspendat, proiectul cuprinde şi 17 km de drum nou, la nivel de patru benzi pe circa 4 km, urmând ca de la sensul giratoriu spre Smârdan, respectiv Jijila, să rămână la o singură bandă pe sens. De asemenea, în afară de podul suspendat, proiectul mai cuprinde circa 32 de structuri (poduri), din care 13 sunt cu deschideri mai mari de 14 m. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel