PNL: Rezoluţie pentru transparenţă şi deschidere către societate

pnl
pnl

Consiliul Naţional al PNL a adoptat, duminică, o rezoluţie pentru transparenţă şi deschidere către societate a partidului.

Rezoluţia a fost prezentată de Violeta Alexandru, consilier al preşedintelui PNL, Ludovic Orban.

'O societate este democratică în măsura în care între aleşi şi cetăţeni există o relaţie permanentă. Nu sunt adepta, şi nici dvs., a intensificării dialogului cu cetăţenii numai în preajma alegerilor cu câteva săptămâni, cu câteva zile înainte, aşa cum alte forţe politice o fac, pentru că uită şi nu li se pare important să pună acest lucru pe un plan prioritar. Am fost oripilată ca om care nu are deloc acest blocaj şi frică de oameni, indiferent dacă a greşit sau nu, de scena de la Congresul PSD de ieri - garduri, jandarmi, dube. Nu, indiferent de ceea ce se întâmplă cu partidul, nu trebuie să se ajungă aici', a spus Violeta Alexandru.

Ea le-a transmis liberalilor şi că în şedinţele de consiliu local sau judeţean nu trebuie 'să se intre nici cu forţa, nici cu îmbrânceli'. De asemenea, Violeta Alexandru a susţinut că parlamentarii PNL trebuie să aducă în comisiile permanente ale Parlamentului reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor şi ai societăţii civile.

Expunere pe reţelele de socializare

Potrivit documentului, filialele judeţene şi locale ale PNL vor avea pagină de Facebook prin care să fie promovată echipa, separat de cea a preşedintelui acesteia, dar şi campaniile şi poziţiile exprimate de Biroul Executiv al partidului, deciziile conducerii filialei, evenimentele şi acţiunile ce urmează a se desfăşura sau rezultatele celor care au avut loc.

[citeste si]

De asemenea, rezoluţia prevede că filialele judeţene vor avea o pagină de internet unde se vor găsi cu uşurinţă informaţii precum: CV-urile reprezentanţilor partidului în autorităţile judeţene şi locale, dar şi la nivel naţional, câte o adresă de e-mail a fiecăruia şi numerele de telefon, programul audienţelor săptămânale şi toate poziţiile publice ale partidului. Documentul stipulează ca pe fiecare pagină de internet să fie poziţionat cât mai vizibil formularul de înscriere pentru orice persoană dornică să se alăture echipei PNL, un formular simplificat şi conectat la baza de date naţională a partidului pentru păstrarea unei evidenţe riguroase.

Rezoluţia stipulează şi organizarea de comunicări constante cu presa locală şi consultări permanente cu organizaţiile patronale, sindicale, civice şi cu orice grup de iniţiativă în plan local, acţiuni de tip 'uşi deschise'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel