PNL, listă miniștri Guvern. Orban, primele declarații

Orban și Iohannis
Orban și Iohannis

Ludovic Orban a făcut primele declarații de presă după ce a fost publicată lista miniștrilor Guvernului PNL. 

Iată principalele declarații: 

- Sunt foarte lucruri care se întâmplă în ministere și-n alte autorități publice care au fost ascunse de ochii lumii. 

- Suntem în procedura de învestire a guvernului, fiecare ministru va sta la dispoziția mass-media cu răspunsuri la orice fel de întrebare. 

- Este inclus în programul de guvernare că ne dorim un audit profesionist, serios, care să scoată la iveală problemele din sistem și să genereze soluții de îndreptate în fiecare minister. 

- V-o spun din capul locului că intenția mea e să reorganizăm fiecare minister. Am și optat pentru o formulă cu doar 16 ministere. Vom analiza pe fiecare agenție, autoritate, care e cea mai bună structură organizatorică. 

- Cu siguranță, e nevoie de mult mai puțini secretari de stat. 

- Aceia care sunt capabili vor fi preluați în urma unor concursuri. 

- Există această variantă de disponibilizare, normal. 

- După votul de învestitură, va trebui să adoptăm într-un termen cât mai scurt posibil, deja lucrăm la OUG privind organizarea și funcționarea Guvernului, apoi, în termen de 30 de zile, fiecare minister va veni cu proiectul de Hotărâre de Guvern privind organizarea ministerului și entităților subordonate.

- Vom efectua un audit intern și vom apela și la un audit extern. 

- Ne aflăm într-o situaţie extrem de gravă. După trei ani de guvernare habarnistă, care a anulat toate avantajele pe care le-am fi putut dobândi ca urmare a ciclului economic pozitiv, după o guvernare care a făcut praf toate toate sistemele publice publice din România şi a distrus încrederea investitorilor în Guvern şi în România, (...) suntem într-un moment în care avem nevoie de un Guvern care să readucă România pe un drum corect. Avem urgenţe de îndeplinit fără de care se pot crea situaţii extrem de grave, care pot să afecteze viaţa fiecărui român. (...) Obiectivul nostru este acela de a crea o structură guvernamentală eficientă, suplă, care să aibă capacitatea de a gestionat atât problemele curente, cât şi programele de perspectivă în fiecare domeniu de activitate. 

- Îi somez să nu adopte nicio hotărâre- pentru creșterea salariilor cu 100 de lei, nu au capacitatea de a adopta o astfel de hotărâre, care are un impact economic important, care are un impact asupra mediului de afaceri şi care are consecinţe bugetare. Acest guvern (Guvernul Dăncilă - n.r.) nu are dreptul legal de a adopta o astfel de hotărâre de guvern. Dacă, totuşi, vor vrea să adopte o astfel de hotărâre de guvern, o vom modifica. 

- PNDL merge înainte, PNDL2 și PNDL1. Toți primarii, toți președinții de consilii județene trebuie să știe foarte clar, programele de investiții, susținute de la nivel guvernamental, în comunitățile locale vor merge înainte și se vor finanța. Mai mult decât atât, normal că noi ne dorim să pregătim și un PNDL3.  Singura problemă este să existe o corelare între fondurile europene care vin să finanțeze proiecte de dezvoltare locală, în funcție de domeniile în care pot fi folosite, la nivelul autorităților locale, și programele guvernamentale, astfel încât să nu se aloce bani pentru același tip de proiecte, să se aloce bani pentru proiecte care nu sunt finanțabile de la nivel european, și de asemenea, să sd aloce bani către autorități locale care nu sunt eligibile în proiectele de finanțare de la nivel european.

Listă miniștri: 

Ministerul Finanțelor Publice – Florin Cîţu

Ministerul Afacerilor Interne – Ion Marcel Vela

Ministerul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu

Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu

Ministerul Lucărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Ion Ștefan

Ministerul Apărării – Nicolae Ionel Ciucă

Ministerul Sănătății – Victor Costache

Ministerul Educației și Cercetării – Monica Cristina Anisie

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Virgil Popescu

Ministerul Muncii – Violeta Alexandru

Ministerul Mediului – Costel Alexe

Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor – Lucian Bode

Ministerul Agriculturii – Adrian Oros

Ministerul Fondurilor Europene – Ioan Marcel Boloș

Ministerul Culturii – Bogdan Gheorghiu

Ministerul Tineretului și Sportului – Ionuț Stroe. 

Raluca Turcan este propusă pentru funcția de vicepremier.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel