PNL, cutremur în interior: 15 organizații dizolvate

15 organizații locale ale Partidului Naţional Liberal au fost dizolvate din cauza rezultatelor slabe obținute la alegerile europarlamentare din luna mai. 

Conducerile a 15 organizaţii locale ale Partidului Naţional Liberal, printre care şi cea din Râmnic, au fost dizolvate ca urmare a rezultatelor slabe obţinute la alegerile europarlamentare din luna mai, a declarat, vineri, preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican. 

Potrivit acestuia, în această situaţie se află toate acele organizaţii PNL din judeţ care au obţinut la ultimul scrutin scoruri sub 25%, decizia fiind luată în cadrul Biroului Politic Judeţean al partidului, joi seara. 

"A fost o singură abţinere, restul membrilor BPJ votând pentru dizolvarea conducerilor acestor organizaţii. Urmează să fie numiţi preşedinţi interimari şi formate birouri locale interimare, cel mai probabil în luna august", a spus liderul liberalilor vâlceni. 

PNL a câştigat alegerile europarlamentare în Vâlcea, obţinând 30,53% din voturile alegătorilor, cu peste 900 de voturi mai mult decât PSD, în timp ce în municipiul Râmnicu Vâlcea, liberalii s-au situat pe locul al treilea, după USR-PLUS şi PSD, cu un scor de 22,49%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel