Pleșoianu, revoltat: Noi chiar o luăm razna cu totul!?

Liviu Pleșoianu
Liviu Pleșoianu

Liviu Pleșoianu a transmis un mesaj dur cu privire la suveranitatea României.

Liviu Pleșoianu a atacat atitudinea lui Emmanuel Macron cu privire la viitorul Europei. 

"Visul meu este despre un popor care respinge atitudinile de vătaf luminat de tipul Macron! Sunt incă victima unei stării de uluire, stare generată de un discurs recent al lui Macron din Parlamentul European! Președintele Franței a spus, nici mai mult nici mai puțin, decat că intenționează să facă totul pentru „apărarea in mod ferm a unei suveranități europene reinventate, in fața tentației autoritare in unele țări ale Uniunii Europene"!

...Oameni buni, noi chiar o luăm razna cu totul!? Adică nu suveranitatea țărilor trebuie apărată in fața globalismului nivelator, ci Uniunea Europeană (așa cum o vede domnu' Macron) trebuie apărată de țările ale căror popoare văd altfel viitorul decat il vede EL, Macron, LUMINA Mileniului III... Fabulos!", susține Liviu Pleșoianu.

Citește și: Ponta: Teodorovici va ajunge în închisoare

"Romania nu poate prospera ca anexă a altor puteri"

"Eu vă spun așa: absolut NIMIC nu se va schimba pe plai dacă nu vom pricepe, la nivel de oameni de stat, că Romania nu poate prospera ca anexă a altor puteri, indiferent care ar fi acestea!

Declarația lui Macron este nu doar revoltătoare, ci și emblemă a unui viitor care ni se construiește de multă vreme și care iși atinge chiar in acești ani punctul culminant: o lume nivelată și nivelatoare, unde nu sunt acceptate decat „principiile", „conceptele" și „adevărurile" dictate de cateva state, indiferent de ce cred, vor sau votează celelalte state. Ce spune Macron este că trebuie acționat, la nivelul Uniunii Europene, impotriva conducerii democratice (rezultate prin VOT) a țărilor a căror traiectorie nu corespunde „adevărurilor" sale. Ei bine, eu chiar nu am de gand să accept această atitudine de „vătaf luminat"! Romania trebuie să aibă curajul de a se AUTODETERMINA in această lume dominată din ce in ce mai mult de reducționismul de tip „Macron", un reducționism care sună cam așa: „Cine nu urmează intocmai și la timp linia trasată de noi cu creta pe asfalt trebuie numaidecat pus la punct, sancționat și chiar repudiat! Noi suntem PRINCIPIILE, noi suntem CALEA, noi suntem BINELE!"... Țările Europei de Est nu sunt copiii inadecvați ai Vestului! Nu suntem niște imbecili care trebuie puși mereu in banca lor, scoși dimineața la careu și loviți in pauze cu rigla peste degete! ...Sau suntem, dacă nu respingem FERM astfel de tratamente!", a mai spus parlamentarul.

Citește și: Ion Țiriac și Gigi Becali, primii bani făcuți din bișniță. Detalii mai puțin cunoscute despre oamenii de afaceri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel