Plățile în cont unic, amânare câteva luni

Plata în acelaşi cont unic a contribuţiilor sociale, precum şi a impozitului pe profit/venit/dividende, a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018.

În acest sens, Guvernul a aprobat joi o ordonanţă de urgenţă care prelungeşte cu şase luni termenul de intrare în vigoare a normei privind efectuarea plăţii obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, respectiv de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018.

Executivul precizează că, până la 1 iulie 2018, vor putea fi utilizate cele două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017. 'Măsura are scopul să protejeze contribuabilii de bună-credinţă, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligaţiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilităţii plăţii', se arată într-un comunicat al Guvernului, transmis Agerpres.

Conform sursei citate, amânarea termenului de aplicare s-a stabilit având în vedere modificările legislative recent adoptate în domeniul fiscal, care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerinţe de raportare şi îndeplinire a obligaţiilor declarative şi de plată. În prezent, în unul dintre cele două conturi de la Trezorerie, sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi, iar în celălalt sunt plătite contribuţiile la pensie, sănătate şi şomaj, se mai arată în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel