Planete „Super-pufoase”, numite după vata de zahăr, au fost descoperite de NASA. Vezi explicația

Foto: Twitter NASA
Foto: Twitter NASA

Misterioasele planete au fost poreclite de către Agenție din cauza densității extrem de scăzute.

Termenul de „Super-pufos" este numele atribuit de NASA unui tip rar de planetă, care are densitatea vatei de zahăr, conform The Sun.

Porecla dulce pe care Agenția a găsit-o pentru tinerele exoplanete s-a dovedit a fi pe măsură, grație noilor informații oferite de Telescopul Hubble.

Planete cu densitate extrem de scăzută

NASA a folosit Twitter-ul pentru a anunța că a găsit „noi dovezi despre planetele super-pufoase, o clasă rară de exoplanete, mari cât Jupiter și cu o densitate extraordinar de scăzută".

Planetele misterioase găsite de Agenție se află în Sistemul Kepler 51. Trei planete super-pufoase au fost descoperite că orbitau în jurul unei Stele asemănătoare cu Soarele, în 2012, de către telescopul Kepler.

Explicațiile au venit după ani de zile

Cu toate acestea, densitatea scăzută a acestor planete nu a fost descoperită decât recent. Observații proaspete le-au permis cercetătorilor să confirme natura „pufoasă" a planetelor, dar și să aproximeze mai exact masa și mărimea acestora.

Concluzia pentru „pufoșenia" planetelor a fost trasă tot de către cercetători, aceștia spunând că densitatea scăzută este o consecință a tinereții sistemului din care fac parte, în vârstă de 500 de milioane de ani, față de Sistemul Solar care are 4,6 miliarde de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel