Plaje închise în Polonia din cauza algelor toxice

Zeci de plaje de pe coasta poloneză a Mării Baltice au fost închise.

Zeci de plaje de pe coasta poloneză a Mării Baltice au fost închise, iar scăldatul a fost interzis din cauza prezenţei, favorizată de caniculă, a unor alge verzi, toxice, au anunţat miercuri serviciile sanitare din Polonia, potrivit AFP. Scăldatul este interzis pe opt plaje cu deschidere directă la mare şi pe circa 20 de plaje situate în golful Gdansk (nordul Poloniei) din cauza apariţiei (...) acestor cianobacterii, a declarat pentru AFP inspectorul sanitar al voievodatului (unitate administrativă) din care face parte Gdansk, Tomasz Augustyniak. 

Aceste alege sunt toxice şi sunt periculoase pentru sănătate, a adăugat acesta. 

Algele, care degajă un miros urât, apar la suprafaţa apei în fiecare an şi dispar odată cu schimbarea curenţilor, dar în acest an, fenomenul este în mod special intens, din cauza temperaturilor ridicate, a subliniat acesta. Niciodată, la marea deschisă, prezenţa algelor verzi nu s-a menţinut pentru o perioadă atât de lungă ca anul acesta, mai mult de o săptămână.

Televiziunile poloneze au difuzat săptămâna aceasta filmări aeriene care înfăţişează un covor verde deasupra mării. Excesul de substanţe nutritive în apa de mare, precum azotul şi fosfaţii utilizaţi în agricultură, favorizează proliferarea acestor alege, a explicat Tomasz Augustyniak.Sector important în Polonia, agricultura este principalul vinovat de producerea acestui fenomen, din cauza folosirii îngrăşămintelor care ajung în apele fluviilor, deversându-se apoi în mare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel