Pivotul sârb Ognjen Kuzmic (Steaua Roşie Belgrad) a părăsit spitalul

Pivotul sârb Ognjen Kuzmic (Steaua Roşie Belgrad) a părăsit spitalul la aproape două săptămâni după ce a fost internat din cauza unui grav accident rutier şi va continua recuperarea la casa lui, a informat clubul sârb, citat de EFE.

Mare victorie a lui Kuzma! Meciul continuă!, a anunţat clubul Steaua Roşie Belgrad într-un comunicat.

Kuzmic a petrecut patru zile în comă indusă şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la maxilarul superior.

Pivotul de 29 ani, care a jucat la Real Madrid între 2017-2019, a suferit răni grave la cap şi torace într-un accident petrecut pe 14 iulie în Bosnia Herţegovina. A fost iniţial transportat la un spital din Banja Luka, dar tot duminică a fost transferat cu elicopterul la o clinică din Belgrad.

Între 2013-2015, Kuzmic a evoluat în NBA, la Golden State Warriors, cu care a cucerit titlul în Liga profesionistă nord-americană de baschet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel