PILON PENSII. Tăriceanu, explicații

tariceanu
tariceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că persoanele care doresc să treacă toată contribuţia pentru pensie la Pilonul I vor trebui să facă o cerere scrisă, în caz contrar, opţiunea exprimată pentru Pilonul II de pensii rămânând valabilă.

'Pilonul II de pensii este o contribuţie obligatorie a salariaţilor, pentru o pensie care este gestionată privat, spre deosebire de celelalte contribuţii care merg la fondul de asigurări sociale. Există voci care consideră că randamentul pe care aceste contribuţii îl aduc pentru cei care au contribuit la Pilonul II nu este suficient şi în fond trebuie să existe posibilitatea liberei opţiuni a fiecăruia unde vrea să îşi pună banii din pensie, vrea să rămână în continuare la Pilonul II, dacă vrea să treacă la Pilonul I cu toată contribuţia, iarăşi e foarte bine.

Cine doreşte să aibă o pensie administrată privat, în afara sistemului de pensii, poate să utilizeze aşa-zisul Pilon III, adică face o contribuţie care este privată şi este administrată privat, este o opţiune normală şi pe care, dacă vreţi să vă spun, ca o părere proprie, o şi recomand, ca un om care crede în virtuţile economiei de piaţă.

Noi suntem de părere că va trebui să se procedeze în felul următor: cei care doresc să treacă la Pilonul I contribuţia să facă opţiunea scrisă, ceilalţi, care nu fac acest lucru, rămân în continuare la Pilonul II', a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, la Senat.

'Nu a pierdut'

El susţine că persoana care a contribuit la Pilonul II de pensii în ultimii 10 ani 'nu a pierdut'. 'Aşteptările mele erau diferite, nu în ceea ce priveşte beneficiul celor care contribuie la Pilonul II, ci beneficiile pe care fondurile care administrează privat pensiile ar fi trebuit să le aducă. Mi-aş fi dorit ca aceste fonduri de pensii să investească în economia românească, să fie un jucător activ, pentru că de multe ori au ales cele mai simple soluţii, să cumpere titluri de stat care au un anumit randament, sunt sigure, dar nimic altceva. Mi-ar fi plăcut să devină participanţi activi la dezvoltarea şi creşterea economică şi lucrul acesta nu s-a întâmplat. (...) Cel care a contribuit nu a pierdut, dar vă spun altceva - efectul în economie, în alte ţări, aceste fonduri au fost mult mai active şi aceasta este o nemulţumire pe care nu am de ce să o ascund', a adăugat Tăriceanu, potrivit Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel