Petre Roman, audiat în dosarul Revoluţiei

petre roman
petre roman

Petre Roman a mai fost audiat în acest dosar, la fel și fostul preşedinte Ion Iliescu. 

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri la sediul Parchetului General pentru a fi audiat procurorii militari în dosarul Revoluţiei, în care se efectuează cercetări pentru infracţiuni contra umanităţii, informează Agerpres. 

Petre Roman a mai fost audiat în acest dosar pe 1 martie, urmat pe 16 martie de fostul preşedinte Ion Iliescu. 

În iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în acest dosar. 

În aprilie anul trecut, Bogdan Licu, care asigura interimatul funcţiei de procuror general, anunţa redeschiderea anchetei, pe motiv că soluţia de clasare dată în octombrie 2015 de Parchetul Militar este netemeinică şi nelegală, „fiind adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor informaţii, date şi documente esenţiale referitoare la evenimentele din 1989, aspecte care au condus la stabilirea unei situaţii de fapt incomplete şi, sub unele aspecte, eronate, iar, pe cale de consecinţă, la o greşită încadrare juridică a faptelor, toate acestea zădărnicind aflarea adevărului şi identificarea tuturor făptuitorilor, precum şi a făptuitorilor din spatele făptuitorilor”.

[citeste si]

În dosar se efectuează cercetări şi cu privire la faptele comise după data de 22 decembrie 1989 pe întreg teritoriul ţării, conform dispoziţiilor reţinute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză. Evenimentele din decembrie 1989 au avut ca rezultat decesul a 709 persoane, rănirea a 1.855 de persoane prin împuşcare, rănirea a 343 în alte împrejurări şi reţinerea a 924 de oameni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel