Peste 47.400 de imobile au fost vândute în septembrie la nivel naţional, în creştere faţă de august (ANCPI)

Peste 47.400 de imobile au fost vândute în luna septembrie la nivel naţional, în creştere faţă de luna august, iar cele mai multe tranzacţii au fost realizate în Bucureşti, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) transmise marţi AGERPRES.

'În luna septembrie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 47.414 de imobile, cu 4.305 mai multe faţă de luna august 2019. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare - cumpărare, la nivel naţional, în luna septembrie a acestui an, este cu 4.892 mai mare faţă de perioada similară a anului trecut', precizează sursa citată.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în Bucureşti - 8.464, Ilfov - 4.529 şi Braşov - 3.184. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Tulcea - 279, Sălaj - 233 şi Olt - 80. Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna septembrie 2019, a fost de 26.561, cu 4.746 mai mare faţă de luna septembrie 2018. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti - 6.219, Ilfov - 1.929 şi Iaşi - 1.300. La polul opus, se află judeţele Sălaj - 81, Gorj - 66 şi Caraş Severin - 62. De asemenea, în septembrie au fost vândute 8 176 terenuri agricole, cele mai multe în judeţele Timiş - 882, Dolj - 486 şi Brăila - 476. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel