Pericol în Vâlcea. DN 7 este vizat

DN7
DN7

Zeci de gospodării din judeţ, drumuri judeţene şi comunale, dar şi Drumul Naţional 7 au fost afectate de alunecări de teren, produse de la începutul acestui an ca urmare a precipitaţiilor şi a oscilaţiilor de temperatură care au determinat creşterea umidităţii solului, au anunţat membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit acestora, în perioada 1 ianuarie- 11 februarie 2019 au fost constatate alunecări de teren în 10 localităţi din judeţ, cele mai afectate fiind comunele Alunu şi Slătioara, unde sunt în pericol să fie înghiţite de pământ mai multe gospodării. Astfel, în localitatea Alunu, unde şi în anul 2017 au fost alunecări de teren la o haldă de steril a exploatării miniere din zonă, acum sunt şapte gospodării din satul Ilaciu care au cerut să fie evaluate pentru a primi despăgubiri, în timp ce la Slătioara, pe lângă locuinţa deja evacuată la sfârşitul lunii ianuarie din satul Coasta Cerbului, încă două sunt atent monitorizate pentru ca alunecarea de teren produsă pe drumul comunal care leagă localitatea de comuna Vaideeni riscă să le avarieze.

Pericol de surpare a DN 7

O situaţie deosebită este şi în staţiunea Călimăneşti, unde din cauza precipitaţiilor din ultima lună a fost reactivată o alunecare de teren în apropierea Drumului Naţional 7 şi care pune în pericol zidul de sprijin realizat de-a lungul acestuia. De asemenea, reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au atras atenţia şi asupra pericolului de inundaţii, mai ales în comuna Dănicei, satul Cireşul, unde sunt cinci gospodării care ar putea fi inundate dacă debitul pârâului Luncaş va creşte, acesta fiind deja afectat de o eroziune produsă pe o suprafaţă de 400 de metri. Tot în comuna Dănicei, satul Ceretu, cinci familii au rămas izolate după ce drumul de acces către acestea s-a surpat în urmă cu câteva săptămâni. Celelalte localităţi unde au fost înregistrate pagube ca urmare a alunecărilor de teren produse în ultima lună sunt: Mihăeşti, Milcoiu, Muereasca, Pesceana, Racoviţa şi Vaideeni. Judeţul Vâlcea este pe primul loc în ţară la alunecările de teren, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă anunţând la începutul acestui an că au sub monitorizare peste 400 de astfel de perimetre.

Vezi și:Alunecări de teren: Vâlcea a luat-o la vale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel