PERCHEZIȚII Mureș, la sediile unor firme

Un număr de 19 percheziţii la sediile unor firme şi domiciliile unor persoane fizice suspectate de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin stabilirea de relaţii comerciale fictive au fost efectuate de ofiţeri de poliţie judiciară mureşeni.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Mureş, percheziţiile au avut loc în urmă cu o zi şi au fost supravegheate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş. 

"În fapt, din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2010-2014, reprezentanţii unei societăţi din judeţul Mureş au stabilit o serie de relaţii comerciale fictive cu alte 7 societăţi din judeţele Mureş, Sibiu, Prahova şi municipiul Bucureşti. În acest context, s-a pus în funcţiune un sistem operaţionalizat prin care societatea din Târgu Mureş a obţinut deduceri fiscale ilegale, mijlocindu-se activitatea unor societăţi de tip fantomă care au funcţionat ca un furnizor de evaziune fiscală pentru societatea beneficiară. Urmare a administrării probatoriului şi a efectuării percheziţiilor domiciliare, s-a documentat activitatea infracţională şi s-a dispus extinderea urmăririi penale, prejudiciul estimat prin înregistrarea cheltuielilor fictive fiind în valoare de 200.000 lei", se arată în comunicatul IPJ Mureş. 

Urmărire penală extinsă față de un suspect

Conform acestuia, în aceeaşi zi, s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de un suspect, coadministrator al societăţii, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel