DIICOT: Percheziții la clanul "Butoane"

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, miercuri, 30 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Giurgiu şi una în judeţul Ilfov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea clanului "Butoane".

Potrivit acestora, începând cu anul 2012, pe raza municipiului Giurgiu s-a constituit un grup infracţional organizat condus de către patru suspecţi, tatăl şi cei trei fii ai săi, care folosea persoane interpuse pentru camătă, şantaj şi proxenetism. 

S-a reţinut că liderii clanului "Butoane" identificau persoane care nu îndeplineau condiţiile necesare în vederea obţinerii unor credite bancare şi, folosindu-se de interpuşi, le împrumutau cu sume mari de bani. Cu această ocazie, se stabilea o dobândă lunară şi un termen limită de restituire a sumei, obligându-se persoanele împrumutate să pună gaj imobile sau autoturisme cu o valoare mult mai mare, prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare cu interpuşii, au explicat sursele citate. 

După restituirea sumelor de bani împrumutate şi a dobânzilor, care ajungeau în final la liderii clanului, interpuşii solicitau alte sume de bani, motivând că nu vor da înapoi autoturismele şi imobilele, întrucât ei sunt proprietari de drept. Persoanele vătămate, fiind în imposibilitate de achitare a noilor sume de bani, pierdeau bunurile lăsate gaj ori erau nevoite să le cumpere din nou la un preţ apropiat de cel al pieţei, au precizat sursele judiciare. 

Șantaj, amenințări cu moartea și proxenetism

Conform acestora, în vederea recuperării banilor, membrii grupării şantajau victimele, prin ameninţări cu acte de violenţă, în unele cazuri aceştia procedând chiar la exercitarea de agresiuni fizice asupra persoanelor vătămate. 

În legătură cu infracţiunea de proxenetism, anchetatorii au descoperit că liderii clanului au coordonat o reţea infracţională, care îşi desfăşura activitatea pe teritoriul Europei. 

Banii obţinuţi de pe urma practicării prostituţiei pe teritoriul Angliei, Germaniei şi Italiei erau folosiţi la achiziţionarea de autoturisme de lux, imobilele, terenuri sau erau reintroduşi în circuitul ilicit prin oferirea de bani cu camătă, au mai arătat sursele citate. 

Jocuri de noroc 

În cursul acestui an, suspecţii au mai constituit un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi organizarea ilegală a jocurilor de noroc, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. 

S-a reţinut că ei au organizat, fără drept, jocuri de noroc - poker, barbut sau rummy - pe raza municipiului Giurgiu, atât în incinta unui local aparţinând unuia dintre suspecţi, cât şi într-un imobil aparţinând fiului acestuia, au indicat sursele judiciare. 

Pentru jocul de poker, suspecţii foloseau cărţi marcate, nedectabil vizual. În timpul jocului, cu ajutorul telefonului mobil, se scanau cărţile de joc folosind un program de analizare rapidă care comunica utilizatorului ce se va distribui, apoi persoana care va câştiga. 

Pentru a influenţa rezultatele jocurilor de barbut, membrii grupului foloseau zaruri care erau acţionate cu ajutorul unei centuri magnetice, au mai explicat sursele citate, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel