Pensii private. Valoarea activelor a crescut în S1 la 57,43 mld lei. Noi date

poza cu caracter descriptiv
poza cu caracter descriptiv

Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns în primul semestru al anului 2019, la 57,43 miliarde de lei (12,13 miliarde de euro), comparativ cu 45,6 miliarde lei, în aceeași perioadă a anului trecut, informează ASF.

Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut a fost, la sfârșitul lunii iunie 2019, de 5,80% comparativ cu 5,22% în decembrie 2018.

"Activele fondurilor de pensii private au depășit nivelul de 12 miliarde de euro la finalul semestrului I al anului curent și au ajuns la o pondere de 5,8% în PIB. Fondurile de pensii private sunt investitori instituționali importanți în economie, iar investițiile realizate prin BVB au contribuit, alături de alți investitori instituționali, la promovarea Bursei de la București la statutul de piață emergentă de către agenția FTSE Russell", a declarat vicepreședintele ASF, Dan Armeanu.

Pentru Pilonul II, valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 iunie 2019, de fondurile de pensii administrate privat a fost de 55,14 miliarde de lei (11,64 miliarde de euro). Ritmul anual de creștere înregistrat a fost de 26,15%. La 30 iunie 2019 erau înregistrați, în sistemul pensiilor administrate privat, 7,34 milioane de participanți, cu aproape 1,26% mai mult față de sfârșitul anului 2018. La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 30 iunie 2019, a fost de 182,20 lei. De asemenea, la sfârșitul lunii iunie 2019, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 7.631 lei (1.612 euro), cu 14,39% mai mult față de sfârșitul anului 2018. În primul semestru al anului 2019 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți însumând 33,29 milioane lei pentru 3.522 participanți și beneficiari.

În cazul pensiilor facultative (Pilonul III), valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 iunie 2019, de fondurile de pensii facultative a fost de 2,27 miliarde de lei (0,48 miliarde de euro), înregistrând un avans anual de 20,34%. La sfârșitul lunii iunie 2019, erau înregistrați în sistemul pensiilor facultative 486.310 de participanți, cu 3% mai mult față de sfârșitul anului 2018. La nivelul Pilonului III, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 30 iunie 2019, a fost de 138,48 lei. Valoarea medie a unui cont al participanților la sistemul pensiilor facultative era, la 30 iunie 2019, de 5.058 lei (1.068 euro), în creștere cu 10,74% comparativ cu decembrie 2018.

În primul semestru al anului 2019 au fost efectuate plăți ale activului personal net către 4.033 de participanți și beneficiari însumând 28,56 milioane lei, notează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel