EXCLUSIV  Pensii. Cristian Seidler (USR): Aș vrea să contrazic propaganda mincinoasă ce vine dinspre Guvern

Cristian Seidler, vicepreședintele USR, a vorbit la DC NEWS despre scandalul Pilonului de pensii.

Liderul USR consideră că în acest moment Guvernul face o ”propagandă mincinoasă” și și-a explicat declarația. Totodată, el a transmis că bătaia pentru Pilonul II este datorată de suma mare care s-a adunat, Pilonul II din România fiind unul dintre cele mai eficiente din UE. Seidler mai spune că modelul pe care PSD vrea să îl urmeze este cel al lui Orban din Ungaria.

„Aș vrea să contrazic propaganda mincinoasă ce vine dinspre Guvern. Pilonul I de pensii nu are randament. Nu există această noțiune. Pentru că în Pilonul I de pensii, eu, angajatul, plătesc astăzi contribuțiile și mâine părinții, bunicii noștri, primesc de acolo pensiile. Acei bani nu sunt investiți, deci nu au randament.

Să facem o ficțiune de gândire. Un cetățean cu speranță de viață medie și un salariu mediu pe tot parcursul vieții sale. Suma contribuțiilor în ani la Pilonul I de pensie și suma pensiei medii pe care urmează să o primească acest cetățean, dacă le comparăm, de fapt, pierdem bani. Primim mai puțini bani înapoi sub formă de pensii după intrarea în pensie decât suma banilor pe care i-am plătit de-a lungul anilor. 

În Pilonul II de pensii, dimpotrivă. M-am uitat în contul meu personal de pensii private. Am cu 20% mai mulți bani după 10 ani de contribuții decât suma contribuțiilor mele. Sigur că acești 20% sunt afectați de inflație, dar asta nu e vina administratorului de pensii private faptul că Guvernul prin măsurile sale duce la o rată anuală a inflației de 5%”, a precizat Seidler.

Modelul Orban

„Randamentul Pilonului II de pensii din România este printre cele mai mari din UE, cred că e pe locul II. Se spunea că sunt foarte mari comisioanele. Nu e adevărat! Ele sunt reglementate legal. Scrie foarte clar în lege care sunt comisioanele pe care le pot lua. 

(...)

Ni se spune că Pilonul II de pensii va deveni opțional. Așa s-a întâmplat și în Ungaria acum câțiva ani. A devenit atât de opțional în Ungaria încât ai putut opta fie pentru Pilonul I, fie pentru Pilonul II. Opțiunea implicită era pentru Pilonul I, adică dacă nu mergeai să semnezi o hârtie în mod expres erai automat redirecționat către Pilonul I cu toată suma, dar dacă optai pentru Pilonul II, semnai implicit pentru a pierde în integralitate dreptul la o pensie de stat. În fața unei asemenea alegeri imposibile, majoritatea nu au făcut nimic și textul legal i-a direcționat către Pilonul I. Nu a fost naționalizat Pilonul II în termeni strict tehnici, dar toți banii s-au transferat în Pilonul I ceea ce e echivalentul unei asemenea măsuri. Mă aștept la o măsură similară”, a declarat Cristian Seidler care a mai spus că dorința de a face acest lucru se datorează faptului că în Pilonul II s-au acumulat peste 40 de miliarde de lei.

Puteți vizualiza interviul integral AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel