Pavilionul de băi, Govora, o bijuterie arhitecturală ajunsă ruină

Pavilionul de băi, Govora, o bijuterie arhitecturală ajunsă ruină
Pavilionul de băi, Govora, o bijuterie arhitecturală ajunsă ruină

Pavilionul de băi din Govora a ajuns în prezent o ruină ce riscă să dispară definitiv.

Odinioară emblemă a oraşului Băile Govora şi un etalon al luxului din bazele de tratament balnear din Europa, pavilionul de băi din mijlocul staţiunii vâlcene a ajuns în prezent o ruină ce riscă să dispară definitiv, pentru renovarea acestuia fiind nevoie de milioane de euro. Clădirea a fost scoasă din circuitul turistic în urmă cu 20 de ani, pentru că serviciile oferite aici nu mai corespundeau cerinţelor turiştilor, susţine conducerea societăţii care o are acum în patrimoniu, adăugând totodată că de atunci pavilionul este 'lăsat pradă unei deteriorări lente'.

Stațiune pentru oamenii înstăriți

Staţiunea Băile Govora a fost gândită de la început ca fiind una cochetă, destinată în special oamenilor înstăriţi, astfel că tot ce s-a construit acum mai bine de 100 de ani, când s-au pus bazele înfiinţării ei, a fost pentru turistul educat şi rafinat din ţară şi din străinătate, reiese din documente de arhivă. Clădirile vechi poartă amprenta unor arhitecţi cunoscuţi ca Ernest Doneaud sau Virgina Haret, prima femeie arhitect din România, realizările lor din Govora fiind considerate adevărate bijuterii arhitecturale.

Pavilionul de băi din Govora, 1939. foto: @baile.govora / facebook

Pavilionul de băi din Govora, 1939. foto: @baile.govora / facebook

Stabilimentul de băi, o construcţie în formă de E realizată în stilul rococo, este o astfel de bijuterie. A fost ridicat între anii 1911 şi 1914, după planurile arhitectului român de origine franceză Ernest Doneaud, şi pus în funcţiune în 1915, cam în aceeaşi perioadă cu hotelul Palace, o altă construcţie emblematică pentru staţiunea vâlceană. La data deschiderii, avea 146 de cabine şi locuri de baie, dar şi aparate de tratament cu electricitate statică, aparate de electroterapie şi chiar o instalaţie 'Roentgen', destul de rară în acea perioadă.

Noi proceduri medicale revoluţionare

În doar câţiva ani, medicii balneologi de aici au pus la punct, pe lângă terapiile în tratarea bolilor reumatismale, deja verificate de către doctorul Nicolae Popescu-Zorileanu, întemeietorul staţiunii, şi noi proceduri medicale revoluţionare pentru afecţiunile căilor respiratorii superioare, Govora devenind, din perioada interbelică, printre cele mai cunoscute şi mai căutate staţiuni balneare din Europa.

Pavilionul de băi din Govora, 1970. foto: @baile.govora / facebook

Pavilionul de băi din Govora, 1970. foto: @baile.govora / facebook

Declinul bazei de tratament din staţiune a început după 1990, odată cu privatizarea societăţii care administra vechiul patrimoniu al staţiunii. Numărul tot mai mic de turişti, dar şi aparatura deficitară au determinat conducerea firmei, ca prin 1998, să pună lacăt pe uşă. Angajaţii au fost trimişi în bazele de tratament ce au fost amenajate în hotelurile din localitate, iar căzile de baie şi toate instalaţiile de tratament au fost vândute la fier vechi. 'Pavilionul nu mai corespundea cerinţelor actuale, istoric, el fiind realizat pentru a fi utilizat numai pe perioada de vară, când turistul putea să se deplaseze de la unităţile de cazare la baza de tratament, ori în condiţiile actuale, este dificil să îi mai trimiţi pe oameni în afara hotelului pentru tratament. De aceea bazele de tratament au fost mutate în interiorul unităţilor de cazare, iar funcţiunile stabilimentului de băi au fost preluate de către acestea', a declarat, pentru Agerpres, directorul firmei care are în administrare pavilionul, Mihai Handolescu.

Nu va mai fi deschisă niciodată

Imaginea pe care o oferă în prezent acest edificiu în care, în urmă cu doar trei decenii, sute de turişti se tratau zilnic de reumatism sau astm, este dezolantă. De când s-a închis, construcţia s-a degradat continuu - tencuiala a căzut, nu mai are uşi şi ferestre, iar acoperişul, unul deosebit datorită elementelor de arhitectură ce amintesc de templele budiste, e aproape să se prăbuşească. Handolescu spune că imobilul nu a fost propus pentru conservare pentru că baza de tratament, aşa cum a fost ea concepută acum mai bine de 100 de ani, nu va mai fi deschisă niciodată.

'Nu e vorba de rea credinţă sau că nu vrem să refacem această clădire, ci e vorba de bani şi de recuperarea acestor bani. Avem o proiect, unul complex, de transformare a acestei clădiri într-o unitate modernă, cu 120 de locuri de cazare, restaurant, parcare etc, dar e nevoie de 6 milioane de euro şi până nu găsim surse pentru finanţarea lui nu ne putem apuca de nimic', a adăugat acesta.

Pavilionul de băi din staţiunea Băile Govora se află amplasat chiar în mijlocul parcului central din localitate. Atât parcul cât şi celelalte clădiri simbol ale staţiunii - cazinoul şi hotelul Palace - au fost reabilitate recent pe fonduri europene sau cu ajutor din partea statului. A mai rămas stabilimentul de băi, o clădire fantomă acum, care aminteşte mai ales de decăderea turismului balnear în România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel