Paul Simon, Simon and Garfunkel, concert de adio la Londra

Cântăreţul american Paul Simon, în vârstă de 76 de ani, va oferi vara aceasta la Londra un concert, pe care l-a denumit 'recitalul său de adio', au informat marţi organizatorii festivalului British Summer Time.

Paul Simon, care a cunoscut succesul în anii '60 cu duetul de folk rock Simon and Garfunkel, va urca pe scena montată în cunoscutul parc londonez Hyde Park, la 15 iulie, însoţit de cântăreţul şi chitaristul Bonnie Raitt şi de cantautorul James Taylor.

Potrivit ziarului britanic The Telegraph, va fi 'ultima apariţie pe scenă' a artistului american, care, deocamdată, nu a dat alte detalii despre acest concert. Paul Simon va oferi 'o odisee muzicală' cu o incursiune în repertoriile sale cele mai importante din carieră, a declarat revistei muzicale NME, James King, vicepreşedintele firmei AEG care organizeză festivalul londonez.

'Paul, James şi Bonnie, toţi împreună pe scena Great Oak, va fi spectacolul verii, un eveniment cu adevărat obligatoriu', a spus King. Paul Simon a sugerat în diferite ocazii de-a lungul ultimilor ani că se gândeşte să se retragă de pe scenă.

[citeste si]

În 2016, el a declarat pentru ziarul The New York Times că plănuieşte să renunţe la concerte după ce se încheie turneul din acest an. 'Lumea spectacolului nu mă mai interesează absolut deloc', declarase atunci autorul albumului 'Graceland' (1986).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel