Patru marocani şi trei algerieni opriți la frontiera de nord-vest

Poliţiştii de frontieră din Satu Mare au depistat șapte cetăţeni străini din Maroc și Algeria care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Aseară, începând cu ora 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare au desfășurat două acțiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, pe raza județului Satu Mare.

Astfel, în localitatea Oar, la aproximativ 800 metri de linia de frontieră, au fost depistate patru persoane care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, acestea au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare pentru cercetări.

Încercau să treacă frontiera ilegal

Din primele verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Maroc, cu vârste cuprinse între 27 și 52 de ani, fiind toți solicitanți de azil în ţara noastră.

După aproximativ o ora și jumătate, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași serviciu în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Carei au mai depistat, de data aceasta pe direcția localității Foieni, județul Satu Mare, încă trei cetățeni de origine afro-asiatică, la aproximativ 150 de metri față de linia de frontieră cu Ungaria.

Deoarece persoanele în cauză nu își justificau prezența în zonă și nu vorbeau limba română, acestea au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Din verificările preliminare, s-a stabilit că este vorba de trei bărbați din Algeria cu vârste cuprinse între 16 și 31 de ani, și aceștia solicitanți de azil în România.

Polițiștii fac cercetări

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea acestora urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

Totodată, cei șapte cetățeni străini au fost îndrumați spre Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel