Patronatul german, mulţumit de integrarea imigranţilor

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Un milion de refugiaţi sosiţi în Germania s-au integrat mai bine decât se credea.

Integrarea celor circa un milion de refugiaţi sosiţi în Germania începând din 2015, la originea unor tensiuni politice recurente în această ţară, se derulează în realitate mai bine decât era prevăzut, a anunţat vineri patronatul german, informează AFP. 'Sunt surprins eu însumi de faptul că aceasta se desfăşoară atât de repede', a declarat preşedintele Federaţiei patronatelor germane BDA, Ingo Kramer, într-un interviu pentru cotidianul regional Augsburger Allgemeine.

'Dintre cei peste un milion de oameni care au sosit (în Germania) după 2015, 400.000 dintre ei urmează un curs de formare sau au obţinut un loc de muncă', a adăugat el, dând asigurări că 'se va reuşi integrarea'. Din cauza lipsei de mână de lucru în Germania, cu precădere pronunţată în anumite sectoare cum este, de exemplu, îngrijirea persoanelor în vârstă, directorii de întreprinderi germane nu încetează să pledeze în favoarea unei politici a imigraţiei mai susţinută.

Vezi și: Austria. Decizie privind circulația migranților pe stradă

În căutare de salariaţi

'În întreprinderile mici şi mijlocii suntem, înainte de toate, în căutare de salariaţi', a mai spus Kramer. 'Majoritatea tinerilor migranţi vorbesc atât de bine germana după un an de cursuri, încât pot urma ore într-o şcoală de formare', a dat asigurări preşedintele BDA. 'Nu trebuie să ne fie frică de imigraţie, ci trebuie să-i considerăm pe oamenii care vin la noi şi muncesc aici un fel de îmbogăţire', a mai spus el. Agenţia federală pentru angajare din Germania are la rândul său un bilanţ mai degrabă pozitiv în ceea ce priveşte sosirea de refugiaţi, mai ales în cazul tinerilor, dintre care 30.000 au reuşit să dobândească o profesie. În noiembrie, 177.000 de refugiaţi din Germania erau înregistraţi fără un loc de muncă.

Patronii germani se plâng cu regularitate de faptul că unii dintre salariaţii lor sau tineri ucenici sunt expulzaţi din cauza înăspririi din ultimul timp a politicii guvernului condus de cancelarul Angela Merkel în materie de migraţie. Cu toate acestea, în raportul său anual dat publicităţii la începutul lui decembrie, Institutul german pentru Drepturile Omului a criticat faptul că muncitorii străini sunt în mod constant subremuneraţi, angajaţi fără contract de muncă sau obligaţi să facă ore suplimentare neremunerate. Aceşti străini, printre care sirieni şi irakieni primiţi în 2015, dar şi români, bulgari sau latino-americani, sunt victime ale unei 'grave exploatări' în munca lor, subliniază acest institut independent, în raportul său anual prezentat parlamentului german.

Citește și: Universitatea de Medicină din Târgu Mureş, premieră în România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel