Patriarhul Daniel, mesaj de compasiune şi solidaritate cu victimele incendiilor din Grecia

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de  compasiune şi solidaritate cu victimele incendiilor din Grecia Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte IERONIM al II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade. 

"Preafericirea Voastră,

Am aflat cu multă întristare de consecințele dramatice ale incendiilor de pădure din regiunea Atenei, cele mai grave din ultimul deceniu, în urma cărora şi-au pierdut viaţa peste 50 de persoane şi s-au înregistrat mai mult de 150 de răniți, unii în stare foarte gravă", se arată în mesajul Patriarhului Daniel.

"În aceste momente de grea încercare, în numele clerului şi al credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, transmitem condoleanțe tuturor familiilor îndoliate şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletelor celor care şi-au pierdut viaţa.

De asemenea, ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea frățească față de toţi cei care suferă acum urmările acestor incendii și urăm grabnică însănătoșire celor răniți.

Avem întreaga nădejde că poporul elen, aflat sub înalta păstorire a Preafericirii Voastre, va trece cu ajutorul lui Dumnezeu peste aceste încercări. Vă îmbrăţişăm frăţeşte în Hristos Domnul".

Vezi si: BREAKING NEWS Incendii Grecia. Mihai Fifor: Suntem pregătiți, tot ce lipsește este ca...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel