Patriarhul Daniel are probleme de sănătate! Aparițiile publice, ANULATE

Patriarhul Daniel și-a anulat toate aparițiile publice pe o perioadă nedeterminată, din cauza unor probleme de sănătate, susțin surse din rândul Universității Politehnica din Capitală, unde acesta ar fi trebuit să participe la o ceremonie organizată în cinstea sa, și la care urma să primească titlul de Doctor Honoris Causa.

Cu toate acestea, Patriarhia Română susține că motivele sunt pur organizatorice, anunță Antena 3.

Patriarhul Daniel trebuia să primască titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Politehnice din București, ceremonia de decernare a titlului academic fiind programată pentru ziua de joi, de la ora 11:00, în Sala Senatului de la Rectoratul universității.

"Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti reprezinta o recunoastere simbolica a activitatii Preafericitului Parinte, activitate prin care a sustinut permanent educatia romaneasca si care a adus o contributie semnificativa in asumarea rolului Bisericii in institutiile si unitatile de invatamant, pentru asigurarea continuitatii in credinta stramoseasca", se arată într-un comunicat al universității.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel