Patriarhia Română, reacție după accidentul din Ialomiţa: Adresăm sincere condoleanţe și suntem sufleteşte alături de cei răniţi, aflați în spital

Patriarhia Romana
Patriarhia Romana

Patriarhia Română a transmis un mesaj pentru familiile victimelor accidentului din Ialomiţa.

Patriarhia Română transmite condoleanţe familiilor celor decedaţi, sâmbătă, în accidentul rutier care a avut loc în judeţul Ialomiţa şi se roagă pentru cei răniţi, aflaţi în spital.

"Am aflat cu multă întristare de tragicul accident rutier petrecut în dimineaţa acestei zile de 5 octombrie în judeţul Ialomiţa, între localităţile Slobozia şi Urziceni, accident soldat cu 10 morţi şi 7 răniţi. În aceste momente extrem de grele pentru familiile celor decedaţi, adresăm acestora sincere condoleanţe şi le încredinţăm de întreaga noastră compasiune. De asemenea, suntem sufleteşte alături de cei răniţi, aflaţi în spital, şi ne rugăm Milostivului Dumnezeu pentru vindecarea lor. Mântuitorul Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească cu drepţii sufletele celor care şi-au pierdut viaţa în acest cumplit accident, iar familiilor îndoliate să le dăruiască alinare şi întărire sufletească", este mesajul transmis de Patriarhie.

Accidentul de circulaţie s-a produs în zona localităţii Sfântu Gheorghe, comuna Balaciu, între un tir şi un microbuz de transport pasageri şi a fost provocat de faptul că şoferul tirului a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu microbuzul de călători.

Opt din cele zece persoane care au murit în accident erau angajaţi Mega Image, a anunţat retailerul pe pagina sa de Facebook. De asemenea, şapte dintre răniţi sunt tot angajaţi ai companiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel