Parlamentul României va găzdui a 63-a Sesiune anuală a AP NATO

Parlamentul va găzdui, în perioada 6 - 9 octombrie, cea de a 63-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO), informează un comunicat al Camerei Deputaţilor.

Adunarea Parlamentară a NATO este "un important forum pentru dialogul parlamentar internaţional cu privire la probleme de securitate, politice, sociale şi economice", iar sesiunile anuale ale AP NATO "sunt cele mai importante evenimente din activitatea organizaţiei şi sunt găzduite, prin rotaţie, de statele membre şi asociate".

"La sesiunea din această toamnă participă peste 50 de delegaţii parlamentare naţionale ale statelor membre şi statelor cu statut de asociat, de partener regional şi mediteranean asociat şi de observator, precum şi invitaţi din România şi din străinătate. Discuţiile se vor axa pe mai multe teme de actualitate privind securitatea internaţională, comisiile de specialitate urmând să adopte mai multe rapoarte care au fost dezbătute cu ocazia sesiunii de primăvară ce a avut loc, în acest an, la Tbilisi, în Georgia", se precizează în comunicatul citat.

În deschiderea sesiunii plenare din 9 octombrie, care va fi prezidată de preşedintele AP NATO, Paolo Alli, sunt invitaţi să ia cuvântul preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

De menţionat că în cadrul sesiunii plenare va fi prezentat şi supus la vot proiectul de buget al Adunării pentru anul 2018, vor avea loc alegeri pentru unele funcţii de conducere şi vor fi dezbătute şi votate rezoluţiile comisiilor de specialitate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel