Perfecționismul este o calitate care, de cele mai multe ori, aduce satisfacții atât părintelui, cât și copilului. Există, însă, și cazuri, când dorința și străduința de a nu înregistra erori poate declanșa dezechilibre comportamentale și atitudinale, motiv pentru care profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, propune o nouă temă de reflexie: capcanele perfecționismului.
Părinții își doresc, de obicei, ca cei mici să fie perfecționiști, să își propună "obiective mărețe și să persevereze în obținerea lor", uitând, de cele mai multe ori, că aceasta presupune "fixarea unor ținte/standarde deosebit de înalte, încercarea să nu înregistreze deloc erori (”să fie perfect”)", iar persoana perfecționistă este una "cu o atitudine puternic (auto)critică". "Sub îmbrăcămintea unor elemente pozitive (atingerea unor scopuri, realizarea personală și profesională, susținerea motivației) de multe ori se află dezechilibre comportamentale și atitudinale", notează profesorul universitar Pânișoară.
Ceea ce trebuie, însă, să rețină un părinte, este faptul că în urma nerealizării obiectivelor propuse, cel mic "poate să încerce o gamă largă de elemente distructive: de la simple dezamăgiri și lipsa dorinței de a învăța (unde nu lipsesc stresul și agresivitatea) până la depresie, atacuri de panică, comportament obsesiv-compulsiv, tulburări alimentare la vârsta adolescenței (sau mai devreme)". Potrivit profesorului universitar Pânișoară, "în atenția lui exagerată la detalii copilul va fi mult prea stresat de fiecare pas al procesului, pentru a mai ajunge în bune condițiuni și la rezultatul final. Uneori, chiar și ideea de rezultat final este înlăturată, perfecționistul ajungând să nu se mai bucure de nimic și să urmărească mereu țeluri din ce în ce mai înalte și mai costisitoare pe plan intern. Mai mult decât atât în majoritatea cazurilor perfecționismul atrage și o stimă de sine mai scăzută ceea ce conduce la diminuarea întregii performanțe a persoanei".
Deoarece, în majoritatea cazurilor, perfecționismul la cei mici este inspirat de către părinți, aceștia din urmă ar trebui să pună un accent mai mare "pe ceea ce este și ce poate să fie copilul și nu doar pe notele obținute la școală", evitând astfel ca nota să nu devină un scop în sine. Pentru gestionarea corectă a educației celui mic, este indicat a i se explica acestuia că "eroarea și eșecul nu trebuie să sperie" pe cineva, ci sunt doar "ingrediente ale unui succes adevărat", fără a fi obținut în urma întâmplării și a norocului.
Pentru a evita ca micuțul să rămână blocat în fața unei uși închise, fără a se putea decide să mai încerce și altele, trebuie să i se explice flexibilitatea, recomandă profesorul universitar Pânișoară. Copilul "trebuie să învețe să renunțe, întrucât pasul înapoi făcut astăzi se poate dovedi, mâine, un mare pas înainte". Potrivit specialistului, flexibilitea presupune să poți să îți schimbi planurile și să înveți din propriile insuccese (dar și din cele ale altora) dar și să înveți să te cunoști și să te apreciezi la justa valoare.
Un părinte responsabil este, de asemenea, și cel care îl învață pe copil să se bucure pe parcurs de fiecare pas mic făcut, în drumul către un obiectiv major și realizabil, precum și cel care nu minimalizează grijile celui mic, spunând despre ele că sunt "prostii".
Stima de sine a celui mic este vulnerabilă și cu consecințe nebănuite, astfel că părintele trebuie să ofere "un echilibru între lăudarea progreselor realizate și evidențierea zonelor care trebuie să fie îmbunătățite". Mai mult, un părinte responsabil și isteț are obligația morală să se asigure că nici el și nici cel mic nu cad în capcana lui „prea mult” și că "întotdeauna echilibrul este cheia unei vieți fericite", afirmă profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară.
Citește mai mult pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
