Parcul Făgăraș - zimbrul și castorul, reintroduși în sălbăticie. Finanțare internațională

Parcul Făgăraș - zimbrul și castorul, reintroduși în sălbăticie. foto: Daniel Mîrlea / Fundația Carpathia
Parcul Făgăraș - zimbrul și castorul, reintroduși în sălbăticie. foto: Daniel Mîrlea / Fundația Carpathia

ONG-ul Carpathia primește sprijin internațional pentru crearea Parcului Național Făgăraș și planuri pentru reintroducerea zimbrului și a castorului în sălbăticie.

Acest ONG de mediu - Fundația Conservation Carpathia (FCC) - care are ca scop dezvoltarea unei rezervații naturale de importanță mondială în Munții Făgăraș, primește sprijin internațional pentru a-și atinge obiectivul. Pentru o perioadă de cinci ani, fundația va beneficia de finanțare din partea Endangered Landscapes Programme (Programul pentru Peisaje Amenințate), o inițiativă care vizează refacerea proceselor naturale ale ecosistemelor și conservarea biodiversitatea în plan european. Fondurile obținute vor fi folosite pentru a finanța acțiunile de conservare planificate, de la reintroducerea zimbrului și a castorului în sălbăticie și dezvoltarea unei economii locale sustenabile bazată pe afaceri verzi, până la inițierea unui program de diminuare a conflictelor om–animale sălbatice și crearea unei platforme consultative cu comunitățile locale.

Citește și: Schimbări climatice: Ce e mai rău ar putea urma

Alături de Fundația Conservation Carpathia, în implementarea proiectului vor lua parte trei parteneri strategici ai ONG-ului. Este vorba despre Conservation Capital (UK), a cărei expertiză va accelera dezoltarea unui program antreprenorial bazat pe protejarea naturii, ProPark Fundația pentru arii protejate (Brașov), la nivelul implicării comunităților locale și în proiectarea activităților educaționale și nu în ultimul rând Universitatea din Newfoundland (Canada), care va contribui prin cercetare sociologică și facilitarea unei înțelegeri aprofundate asupra nevoilor și priorităților comunităților locale.

Proiectul, care se va finaliza în 2023, vizează 28 de localități din 4 județe din regiunea Munților Făgăraș, respectiv: Argeș, Brașov, Sibiu și Vâlcea. Dată fiind amploarea pe care o are, acesta va fi realizat prin cinci piloni principali cu activități specifice, iar finanțarea obținută va fi de asemenea repartizată în cele cinci direcții.

Cum se repartizează banii

Înțelegând sensibilitatea și implicațiile subiectului conservării naturii pentru comunitățile locale, accentul proiectului se pune pe găsirea unor soluții viabile pentru problemele de pe agenda acestora. 1.500.000 de dolari din bugetul disponibil vor fi dedicați pentru a înțelege nevoile și opiniile oamenilor din zona de interes a proiectului, prin înființarea unui cadru de dialog și organizarea de evenimente locale, pentru a ajunge la o viziune comună în privința viitorului și protejării Munților Făgăraș.

Pentru a construi o economie locală sustenabilă pe termen lung, 500.000 de dolari vor fi alocați promovării și dezvoltării afacerilor verzi dar și pregătirii și instruirii micilor afaceriști locali.

Citește și: Munţii Făgăraş, ultima şansă: efectele defrişării şi lupta pentru conservare

Pentru prevenirea conflictelor om – animale sălbatice, îndeosebi cele referitoare la apariția urșilor în localități, vor fi repartizați cca. 1.000.000 de dolari. Aceștia vor fi folosiți pentru amplasarea de garduri electrice, dotarea unei echipe de intevenție rapidă și eventuale despăgubiri.

Bogăția naturii spectaculoase continuă să întrețină frumusețea Munților Făgăraș deși multe zone ale acestora au fost degradate, iar unele specii de animale sunt dispărute de mult timp. Ca răspuns la nevoia urgentă de lucrări de reconstrucție ecologică, vor fi investiți 2.000.000 $ pentru a planta pădurile tăiate și a reface zonele alpine cu bujor de munte, afin si merișor. Mai mult, pădurile de molid artificiale vor fi readuse starea lor naturală, iar reintroducerea zimbrului și a castorului în sălbăticie vor aduce un plus de bogăție naturii Munților Făgăraș.

Proiect românesc, selectat dintr-un total de opt

Fundația Conservation Carpathia va face publice informațiile obținute și materialele realizate în cadrul proiectului: progresul și rezultatele activităților vor fi afișate pe site-ul www.carpathia.org, iar materialele tipărite vor fi puse la dispoziția publicului, gratuit.

Endangered Landscapes Programme este echivalentul Ligii Campionilor în domeniul conservării la nivel european și suntem mândri că un proiect românesc a fost unul dintre cele opt selectate de pe întreg continentul. Faptul că proiectul a fost selectat, dovedește valoarea inestimabilă a Munților Făgăraș și relevanța inițiativei noastre pe plan mondial”, au declarat Barbara și Christoph Promberger, Directorii Executivi ai FCC.

Fundația Conservation Carpathia a lansat ideea de inființare a Parcului Național Făgăraș încă din 2010, iar Fundația și partenerii săi, în strânsă colaborare cu oamenii din comunitățile locale, își propun să înființeze în Carpații Meridionali o economie durabilă bazată pe un parc național recunoscut la nivel mondial drept model de dezvoltare pentru ariile protejate.

Citește și: Atacul carnivorelor. Gardul electric. Măsuri contra urşilor

Endangered Landscapes Programme este administrat de Cambridge Conservation Initiative și finanțat de Arcadia, un fond caritabil creat de Peter Baldwin și Lisbet Rausing. Fondurile obținute prin ELP vor fi folosite pentru îndeplinirea misiunii Fundației Conservation Carpathia, aceea de a crea o rezervație naturală suficient de mare încât să permită naturii să se desfășoare și care să creeze beneficii comunităților locale, creând condițiile unui viitor parc național.

Cele 5 milioane de dolari obținuți prin ELP vor fi folosiți pentru îndeplinirea misiunii Fundației Conservation Carpathia, de a crea o rezervație naturală suficient de mare încât să permită proceselor naturale să aibă loc, în beneficiul biodiversității și al comunităților locale, care să servească drept model pentru un viitor parc național.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel