Papa, în Irlanda, despre copiii abuzați de preoți: Simt suferinţă şi ruşine

Papa Francisc a declarat, în Dublin, că împărtăşeşte sentimentele de 'suferinţă şi ruşine' provocate de eşecul responsabililor din cadrul Bisericii de a trata în mod 'adecvat' cazurile de abuz sexual comise împotriva minorilor de preoţi catolici. 

'Eşecul autorităţilor ecleziastice - episcopi, superiori ai Bisericii, preoţi şi alţii - de a trata în mod adecvat aceste fărădelegi respingătoare a dat naştere, pe bună dreptate, la revoltă şi continuă să fie o sursă de suferinţă şi ruşine pentru comunitatea catolică', a spus suveranul pontif.

'Eu însumi împărtăşesc acele sentimente', a adăugat acesta. Papa Francisc a lăudat eforturile predecesorului său, Papa Benedict, de a gestiona criza abuzurilor clericilor prin 'intervenţie sinceră şi hotărâtă'. Papa a ajuns sâmbătă în Irlanda în cadrul unei şederi oficiale de două zile, prima vizită papală în această ţară în ultimii 39 de ani, într-o perioadă în care scandalurile privind abuzurile comise de clerici au pătat imaginea Bisericii Catolice, care se confruntă cu cea mai gravă criză de credibilitate din ultima vreme Suveranul pontif s-a întâlnit cu premierul Leo Varadkar şi înalţi reprezentanţi ai Bisericii Catolice din Irlanda la Castelul Dublin unde a susţinut primul discurs din seria de cuvântări planificate în cadrul acestei vizite. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel