Panică pe străzile Timişoarei. Focuri de armă auzite într-un cartier din oraş

Pistol
Pistol

Mai mulţi tineri înarmaţi cu pistoale cu bile au băgat spaima în timişoreni miercuri după-amiază. Aceştia au luat la ţintă mai multe tomberoane, dar au tras şi în trecători. 

Tinerii îşi exersau ţinta cu cele două arme în dreptul unui bloc de locuinţe, iar împuşcăturile se auzeau de la distanţă destul de mare, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro un martor care a reuşit să şi filmeze pentru câteva momente. 

Poliţia s-a autosesizat 

Poliţiştii au descins în zona Polonă, unde au făcut mai multe verificari. La scurt timp, aveau să îl identifice pe unul dintre copiii care a tras cu pistolul. Băiatul de 17 ani a povestit oamenilor legii că, împreună cu mai mulţi prieteni, trăgea în cutii de conserve de pe tomberoanele de gunoi. În plus, aceştia ar fi nimerit şi un băiat care se plimba cu bicicleta, în zona capului. 

Din fericire, copilul nu a fost rănit, iar părinţii acestuia nu au depus plângere la poliţie. 

Oamenii legii fac acum cercetări pentru lovire şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Cazul va fi înaintat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel