Pandemia este departe de a se fi terminat, a afirmat Comitetul de Urgenţă al OMS

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay
Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

Comitetul de Urgență al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a afirmat, marți, că pandemia de Covid-19 este "departe de a se fi terminat".

Pandemia de COVID-19 este departe de a se fi terminat, a afirmat marţi comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), lansând un apel către statele membre să recunoască toate vaccinurile omologate de agenţie, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Acest comitet de urgenţă privind COVID-19, prezidat de Didier Houssin, se reuneşte la fiecare trei luni pentru a analiza situaţia.

Ca urmarea a întrunirii sale de săptămâna trecută, a publicat marţi o declaraţie în care subliniază că deşi au fost realizate progrese graţie unei utilizări sporite a vaccinurilor împotriva COVID-19 şi a tratamentelor, analiza situaţiei din prezent şi a modelelor de prognoză indică faptul că pandemia este departe de a se fi terminat.

Acest comitet de urgenţă este acelaşi care, cu prilejul celei de-a doua sa întruniri, pe 30 ianuarie 2020, l-a sfătuit pe directorul general al OMS să declare pandemia o urgenţă de sănătate publică pe plan global, cel mai înalt nivel de alertă din punct de vedere epidemiologic. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Comitetul se opune în continuare principiului dovezii vaccinării în cazul călătoriilor internaţionale

În declaraţia sa publicată marţi, comitetul precizează că a decis săptămâna trecută în unanimitate că pandemia constituie încă un eveniment extraordinar care afectează în continuare sănătatea populaţiilor din lumea întreagă, prezintă un risc de propagare internaţională şi de perturbare a traficului internaţional şi necesită un răspuns internaţional coordonat.

În recomandările sale către state, comitetul se opune în continuare principiului dovezii vaccinării în cazul călătoriilor internaţionale având în vedere distribuţia inechitabilă a vaccinurilor la nivel global.

Solicită totodată statelor să recunoască toate vaccinurile care au primit autorizarea pentru utilizare de urgenţă din partea OMS.

Până în prezent, OMS a omologat două vaccinuri de tip ARN-mesager - cele produse de Moderna şi Pfizer/BioNTech -, două vaccinuri chinezeşti - produse de Sinopharm şi Sinovac- , vaccinul Johnson&Johnson, precum şi diversele versiuni ale serului AstraZeneca.

Este aşteptată în scurt timp şi o decizie în ceea ce priveşte vaccinul Covaxin, dezvoltat de laboratorul indian Bharat Biotech.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel