Panama Papers/Jurnalist Rise Project anunță un cutremur: Avem 100 de nume din România

Jurnalistul Rise Project Paul Radu anunță un adevărat cutremur în România, dezvăluind că are deja 100 de nume de oameni importanți din țară din documentele scurse din Panama, de la Mossack Fonseca.

”E o colaborare transfrontalieră, avem deja peste 100 de nume din România, dar nu e un proces de Copy/Paste, adică nu iei datele din baza de date și apoi le pui rapid online, e vorba de investigații. Noi am început acum vreo șase luni să lucrăm la investigațiile astea și suntem vreo zece angrenați în anchete. Facem analiză de date, lucrăm și cu programatori. Pe lângă asta colaborăm cu jurnaliști din afara țării în rețeaua de investigații ICIJ. Vom mai lucra în următoarele săptămâni, în următoarea lună, cu siguranță”, a spus Paul Radu, jurnalist de investigații din cadrul RISE Project, pentru digi24.ro.

Jurnalistul a adăugat: ”Sunt oameni importanți din România, unii foarte cunoscuți, nu vă pot da numele acum, dar sunt în general oameni de afaceri care au un impact mare în economia din țară. Noi vom da în următoarele săptămâni serii de anchete, vizualizări, informații despre personaje, despre felul în care au folosit firmele de tip off-shore. E vorba de firme nu doar din Panama, e vorba de firme înființate de avocații din Panama, dar unele sunt in Seychelles, altele în Insulele Virgine Britanice, în Bahamas, peste tot în jurisdicții off-shore”.

De duminică seară, lumea este bulversată. Scurgeri masive de documente care aparțin firmei Mossack Fonseca, a patra firmă la nivel mondial de avocatură offshore, expun secretele financiare ale bogaților lumii: lideri mondiali, corporații internaționale, membri ai crimei organizate, afaceriști controversați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel