Pamela Anderson s-a separat de cel de-al cincilea soț

Pamela Anderson și al cincilea soț, Jon Peters, s-au separat la doar 12 zile după ce s-au căsătorit în secret, iar, potrivit tmz.com, actele pentru legalizarea mariajului nici nu au fost depuse.

Pamela Anderson a declarat pentru The Hollywood Reporter că ea şi soţul ei se despart. "Avem nevoie de un timp pentru a reevalua ce dorim de la viaţă şi de la celălalt. Viaţa este o călătorie şi iubirea este un proces", a explicat Anderson.

"Cu acest adevăr universal în minte, ne-am decis amândoi să amânăm legalizarea certificatului de căsătorie şi să ne punem încrederea în acest proces. Mulţumim pentru respectul acordat vieţii private", a mai spus actriţa.

Anderson, în vârstă de 52 de ani, și Peters, în vârstă de 74 de ani, s-au căsătorit în secret în Malibu, iar la ceremonie au participat fiii Pamelei Anderson, Brandon și Dylan, fosta soție a lui Jon Peters, producătoarea Christine Forsyth-Peters, și fiicele lor, Caleigh și Skye.

Vezi și: Pamela Anderson s-a căsătorit pentru a cincea oară

Jon - care a produs filmul regizat de Bradley Cooper "A star is born", premiat cu Oscar anul trecut - a confirmat ulterior pentru The Hollywood Reporter faptul că s-a căsătorit cu Pamela și a mărturisit că a dorit să fie soția lui încă de când a cunoscut-o, cu câteva decenii în urmă.

Jon Peters, printre ale cărui filme se numără "Flashdance", "The Witches of Eastwick", "Batman" și "Batman Returns" -, a cunoscut-o pe Pamela la mijlocul anilor 1980, la o petrecere la reședința Playboy, la puțin timp după ce aceasta se mutase în Los Angeles din Canada. Au avut o relație, după care s-au despărțit.

Pamela Anderson este actriţă şi fotomodel, fiind cunoscută în special pentru rolurile din serialele de televiziune "Meşterul casei", "Salvamarii/ Baywatch" şi "V.I.P.". Cariera ei a urmat o curbă ascendentă după ce a fost desemnată playmate-ul lunii februarie 1990 de editorii revistei Playboy. De altfel, Pamela Anderson este modelul care a avut cele mai multe apariţii pe coperta celebrei reviste americane pentru adulţi (14).

Pamela Anderson are doi fii - Brandon, în vârstă de 23 de ani, şi Dylan, în vârstă de 22 de ani - cu primul ei soţ, rockerul Tommy Lee, cu care a fost căsătorită între anii 1995 - 1998. Vedeta a fost căsătorită cu cântărețul Kid Rock, în perioada 2006 - 2007, și cu jucătorul profesionist de poker Rick Salomon, între anii 2007 - 2008 și 2014 - 2015, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel