Palatul Elisabeta. Tăriceanu: "Casa regală are un statut"

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că o eventuală retragere a dreptului de folosinţă de către Familia Regală a Palatului Elisabeta ar însemna 'un pas înapoi' faţă de actualul statut pe care statul român l-a acordat acestei familii.

El a amintit că în timpul preşedintelui Ion Iliescu 's-a produs o reconciliere' prin care Familiei Regale i s-a permis revenirea în România, li s-a acordat drept de folosinţă pentru Palatul Elisabeta, iar ulterior 'un statut de reprezentant special care a contribuit prin eforturile proprii la netezirea drumului accederii noastre în UE şi NATO'.

'Având în vedere toate aceste lucruri care s-au derulat într-o lungă perioadă de timp, să se ia Palatul Elisabeta mi s-ar părea ca un pas înapoi pe care nu îl văd nicidecum cum ar putea să fie justificat. (...) Cu ocazia funeraliilor regelui Mihai am observat o ţară întreagă care şi-a plâns ultimul monarh şi care a avut un moment în care a realizat care a fost rolul regelui, rolul monarhiei în România. Această decizie de a renunţa la acordarea dreptului de folosinţă pentru Palatul Elisabeta nu îl văd înscriindu-se în această logică de până acum', a spus vineri Tăriceanu, la Senat.

Întrebat dacă Familia Regală trebuie să aibă reşedinţa la Palatul Elisabeta sau doar drept de folosinţă a Palatului, Tăriceanu a spus:

'Vorbim de un lucru simplu: poate să folosească Palatul Elisabeta sau nu poate? Că e definit ca reşedinţă, ca ... nu cred că asta e problema de care ne împiedicăm în acest moment!'.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel