Pădurea Snagov, curățată de lotul olimpic de canotaj și șeful COSR - VIDEO

Canotorii din lotul olimpic au strâns gunoaiele din pădurea de lângă lacul Snagov.

Canotorii din lotul olimpic al României, împreună cu antrenorul coordonator Antonio Colamonici, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au strâns, joi, gunoaiele din pădurea de lângă lacul Snagov.

Sticle, hârtii, plastic, deşeuri menajere şi textile au ajuns în sacii de gunoi ai sportivilor care au dorit prin această acţiune să igienizeze potecile din pădure pe care le străbat zilnic în alergare la antrenamente.

În loc de antrenamente

Preşedinta FRC, Elisabeta Lipă, a declarat că toţi sportivii au fost harnici şi s-au ajutat reciproc.

"Când se dă adunarea toată lumea se mobilizează. Îmi pare rău că a trebuit să strângem gunoiul şi să nu facem alte activităţi specifice canotajului. Dar nu aveam cum să nu strângem aceste gunoaie, pentru că ăsta e locul lor de alergat. Trec zilnic pe aici şi parcă nu e plăcut să ai o asemenea imagine dezolantă atunci când alergi prin pădure. Toţi ne dorim să trăim într-un mediu curat, unde e mai frumos să alergi decât în pădure. Toţi au fost harnici, s-au ajutat unii pe alţii. Aici nu a fost competiţie. Competiţia e pe apă, iar cei mai buni trebuie să fie în bărcile calificate pentru Jocurile Olimpice", a afirmat Lipă.

Un mesaj pe care îl transmitem

La rândul său, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a precizat că sportivii trebuie să strângă gunoaiele, dar şi medaliile la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor.

VIDEO

"E o acţiune extrem de benefică în primul rând pentru pădurea Snagov. Dar cel mai potrivit cuvânt pentru această acţiune de igienizare, această muncă patriotică, este "echipă". Pentru că în echipă se fac toate lucrurile. E un exerciţiu de coeziune şi cred că astfel de acţiuni ne fac să înţelegem că obiectivele se pot realiza doar în echipă. Nu ştiu câţi saci de gunoi s-au strâns, e aproape o remorcă plină. E un mesaj pe care îl transmitem. Ceea ce au făcut azi sportivii nu e un antrenament, e o acţiune de relaxare. E altceva, e ceva benefic pentru pregătire, pentru antrenament. Sportivii trebuie să strângă tot, şi medalii la Tokyo, şi gunoaie, să arate că sunt o echipă. Pentru că la antrenamente sunt zi de zi, aşa că e bine să fie împreună şi la astfel de acţiuni", a precizat el.

Canotoarea Mădălina Bereş a precizat că şi-ar dori ca antrenamentele să fie la fel de uşoare ca strânsul gunoaielor din pădure. "E mult mai uşor să strângi gunoaie decât la antrenament. Ne-ar plăcea să avem antrenamente atât de uşoare. Noi azi însă am făcut pe la 7.30 un prim antrenament, iar acum suntem la această acţiune. Nu am numărat câţi saci de gunoaie am strâns din pădure, dar cineva mi-a zis că ar fi în jur de 250 de kilograme", a explicat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel