OUG anti-radare pe șosele, dezbătută de CCR

OUG care face inutile radarele va fi dezbătută, marți, de către Curtea Constituțională. Atât parlamentarii, prin inițiative legislative, cât și guvernul, prin modificări de urgență, încearcă să facă mai ușoară viața șoferilor care conduc cu viteze. România are cel mai mare număr de decese în urma unor accidente de circulație, raportat la numărul de locuitori.

Curtea Constituţională a României dezbate, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate.

În sesizarea către CCR, şeful statului invocă neclaritatea textelor cu privire la presemnalizarea maşinilor de poliţie. 'Considerăm că această soluţie legislativă se îndepărtează de la scopul instituirii normei, respectiv acela de a conduce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere. (...) Apreciem că activităţile poliţiei rutiere de aplicare a legii privind respectarea vitezei legale de circulaţie nu trebuie să se rezume la acţiuni vizibile şi presemnalizate, în caz contrar aceasta urmând a se afla în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile şi atribuţiile prevăzute de lege', spune Iohannis.

El subliniază că norma potrivit căreia procesul verbal de constatare a contravenţiilor este lipsit de nulitate, iar poliţistul este sancţionat dacă radarul nu este presemnalizat corespunzător este lipsită de previzibilitate, întrucât poliţia rutieră are, potrivit legii, numai obligaţia de a solicita instalarea de panouri, iar sancţionarea poliţistului este relaţionată de un aspect ce nu are legătură cu atribuţiile sau conduita acestuia. Preşedintele Iohannis precizează că actul normativ adaugă noi cazuri de nulitate a procesului verbal de constatare a contravenţiei, distinct de cele prevăzute de cadrul general în materie.

De asemenea, preşedintele consideră că prevederile referitoare la posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în cel mult două zile lucrătoare încalcă dispoziţiile referitoare la standardele de claritate şi predictibilitate a legii, în contextul în care a intrat în vigoare legea care stabileşte acest termen la 15 zile. El susţine că legea nu este clară cu privire la destinaţia sumelor încasate din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice, neindicând dacă este vorba despre bugetul local al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul ori despre cel al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care a fost aplicată sancţiunea contravenţională. Preşedintele Iohannis critică şi prevederea potrivit căreia 'agentul constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele, prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune şi o sancţiune contravenţională complementară', susţinând, între altele, că aceasta contravine legislaţiei în vigoare.

El atrage atenţia că legea supusă controlului de constituţionalitate nu conţine dispoziţii referitoare la intrarea sa în vigoare la o dată ulterioară publicării sale şi, ca o consecinţă, conducătorii auto ar putea înţelege că pe segmentele de drum fără panouri de avertisment pot depăşi viteza legală fără a fi sancţionaţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel