Oscar 2018, nominalizări. Între certitudini, surprize și superstiții

The Shape of Water
The Shape of Water


Ca întotdeauna, anunțarea nominalizărilor la premiile Oscar, ajunse acum la ediția cu numărul 90 (numele științific American Academy of Motion Pictures Arts and Sciences Awards, mai pe scurt Academy Awards iar pe românește - Premiile Academiei) aduce cu sine intrarea în plin sezon al unui cunoscut joc în care coexistă așteptarea confirmării unor speranțe, speculații, dar și teama de surprize, de superstiții. 

Bine, spun unii, The Shape of Water al lui Guillermo del Torro (regizor mexican), cu cele 13 nominalizări ale sale, se anunță drept supremul câștigător, dar ce ne facem, pentru că, respectivul titlu nu s-a aflat printre favoritele distincțiilor SAG (Screen Actors Guild/ Sindicatul actorilor de film) la categoria Best Ensemble, în absența căreia, în ultimii 22 de ani, niciun film, oricât de titrat, nu a fost desemnat și Cel mai bun.

Nu este exclus ca toată tărășenia de anul trecut cu La, La Land, strigat din greșeală The Best Film, să nu fie străină și de aceeași inexistență a multonoratei pelicule pe lista SAG. Din urmă vine Three Billboards Outside Ebbing, Missouri cu 7 nominalizări la cele mai importante secțiuni, dar și aici intervine o ciudățenie. Este văzut ca posibil câștigător de Best Picture, dar numele autorului, Martin McDonagh nu figurează printre aleșii categoriei Best Directing / Cel mai bun regizor. Istoria consemnează că, în ultimii 85 de ani, s-a întâmplat numai de două ori ca un film nenominalizat la regie să fie declarat învingător în calitate de Cel mai bun film. Este vorba de Driving Miss Daisy (Bruce Beresford, 1989) și Argo (Ben Affleck, 2013).

Nu sunt singurele date interpretabile. Steven Spielberg, bunăoară, și-a văzut numele înscris în calitate de producător în competiția pentru Cel mai bun film cu The Post, dar nu și pentru Cel mai bun regizor. Nu a lipsit nici efectul zgomotoasei campanii antihărțuire sexuală, James Franco fiind ultimul intrat în colimator, ceea ce l-a scos din cursa pentru cel mai bun actor (The Distaster Artist).

[citeste si]

Dacă toate acestea pot fi luate drept bizarerii sau superstiții, observatorilor americani, cei care cunosc cel mai bine dinamica gloriosului lor premiu național, nu le-a scăpat amănuntul potrivit căruia bătrâna instituție patronată de unchiul Oscar cunoaște schimbări, mutații, reașezări ale unor criterii. Ritmul este încet, dar vizibil și despre anumite noutăți se vorbește, deja, ca despre un pas important. Jordan Peele cu thrillerul socio-horror Get Out înscrie cel de al treilea moment în istoria Oscarurilor când un debut acumulează trei nominalizări: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor (Daniel Kaluuya).

Probabil cea mai puternică înaintare în front aparține femeilor. Greta Gerwig (actriță, scenaristă, regizoare) marchează un eveniment odată cu debutul ei în lungmetraj, Lady Bird fiind primul film al unei începătoare cumulard a patru nominalizări de seamă, Cel mai bun film, regie, actrițe în rol principal și secundar(Saoirse Ronan, respectiv - Laurie Metcalf). Și tot pentru prima oară - în 90 de ani - , o femeie director de imagine este onorată cu o nominalizare: Rachel Morrison pentru filmul Mudbound. Ar mai fi de adăugat ceva: 8 dintre cele 10 actrițe nominalizate au peste 40 de ani, printre ele fiind principalele favorite, Sally Hawkins (The Shape of Water) și Frances McDormand (Three Billboards...).

The Insult, de Ziad Doueiri, printre opțiunile la cel mai bun film într-o limbă străină

Încă o premieră: pelicula libaneză The Insult, de Ziad Doueiri, admisă printre cel cinci opțiuni dintre care se va alege Cel mai bun film într-o limbă străină. Îmi amintesc că în toamnă, la Veneția, - unde protagonistul Kamel El Basha câștiga Cupa Volpi pentru interpretare - cineastul se îndoia asupra viitorului filmului său, văzut nu cu ochi buni în țara natală.

Acum are șanse serioase la un Oscar. Și pentru că a venit vorba de festivalul de la Veneția, nu mă pot împiedica să nu remarc un mic amănunt: cele două filme între care se duce lupta pentru supremație, The Shape of Water și Three Billboards sunt pentru noi, europenii, descoperirile manifestării de la Lido, ale instinctului de critic al directorului Albero Barbera, principalul furnizor de candidați la marile Oscaruri din ultimii ani (Gravity, Omul-pasăre, La, La Land). Cannes-ul cu mitologia, Veneția cu flerul.

Primul a dobândit Leul de aur, al doilea - Premiul pentru cel mai bun scenariu. Ce va fi - vom vedea pe 4 martie. Se zice că s-ar fi luat măsuri drastice pentru a ne se mai repeta gafe monumentale de felul celei de anul trecut iar prezentatorul, același Jimmy Kimmel, mărturisea că, după penibilul moment cu La, La Land chemat în loc de Moonlight, a urmat câteva ședințe de terapie pentru a uita.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel