Orban vrea sistarea acordării de vize de flotant în momentul începerii procedurii electorale

Ludovic Orban a afirmat, marți, că ar trebui sistată acordarea vizelor de flotant în momentul începerii procedurii electorale. Premierul a adăugat va menține sau va modifica „puțin” articolul prin care cetățenii cu viză de flotant de mai puțin de 90 de zile nu pot vota decât la adresa anterioară.

„Eu cred că soarta comunităților locale trebuie decisă de comunitățile locale, nu de traseiși, turiști politici, care primesc în ziua votului viza de flotant, apoi nu le mai pasă, le lasă pe capul locuitorilor comunității un primar care nu își face treaba. Fie menținem textul ăsta, fie reducem puțin perioada. Cel mai probabil ar trebui ca de momentul stabilește data alegerilor și începerea procedurii electorale, în mod normal ar trebui sistată acordarea de viză de flotant”, a spus Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL.

În documentul pe care Guvernul l-a trimis Parlamentului privind asumarea răspunderii pe modificarea legii electorale este precizat că cetățenii care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel