Orban recunoaște că s-a grăbit cu OUG, din cauza moțiunii

Ludovic Orban / Sursa foto AGERPRES
Ludovic Orban / Sursa foto AGERPRES

Ludovic Orban a declarat, vineri, la Craiova că a transmis toate ordonanțele către Consiliul Economic și Social, dar recunoaște că a grăbit procedura pentru că inițial moțiunea de cenzură ar fi trebuit să se dezbată și să voteze la altă dată.

Întrebat, vineri, la Craiova, dacă a transmis către CES toate ordonanțele de urgență, Ludovic Orban a răspuns afirmativ, precizând că avizul este facultativ și că „am fost puțin grăbiți în procedură".

„Noi am transmis către Consiliul Economic și Social spre avizare toate proiectele de ordonanță de urgență. Unele dintre proiectele de ordonanță de urgență, care nu aveau toate avizele, nu au fost luate în dezbaterea plenului CES. Dar noi ne-am îndeplinit obligația de a transmite conținutul proiectelor de ordonanță. Avizul CES-ului este un aviz facultativ, noi încercăm să ținem cont. Pe de altă parte trebuie să ne aducem aminte că am fost puțin grăbiți în procedură și din cauza faptului că inițial moțiunea de cenzură, din planificarea care fusese făcută publică, nu trebuia să se dezbată și să se voteze miercuri, ci luni, adică lunea care vine. Ori noi în momentul în care am aflat decizia majorității din Birourile Permanente Reunite ca dezbaterea și votul la moțiunea de cenzură să aibă loc miercuri, toate proiectele de ordonanță de urgență (...) le-am luat în dezbaterea Guvernului, unele dintre ele e adevărat, neavând toate avizele", a spus Ludovic Orban.

Premierul demis a afirmat că nu vede niciun motiv procedural ca ordonanțele să foe puse sub semnul întrebării, deoarece au toate avizele ministerelor și poate demonstra „necesitarea absolută a adoptării" lor.

În ședința de guvern de marți, cu o zi înaintea moțiunii de cenzură, Guvernul Orban a adoptat 25 de ordonanțe de urgență.

Guvernul a fost demis, miercuri, prin moțiune de cenzură.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel