Orban, în război cu CCR: Este fake news! Avem soluții la fiecare situație!

Orban
Orban

Premierul Ludovic Orban s-a arătat, din nou, deranjat de deciziile CCR pe două proiecte de lege pe care Executivul și-a angajat răspunderea.

Premierul Ludovic Orban a declarat că liberalii au soluţii pentru fiecare situaţie în care CCR declară neconstituţionale legile pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, menţionând în acest sens adoptarea unor ordonanţe de urgenţă sau generarea unei presiuni suplimentare pe aleşi în Parlament.

'Avem soluţii, la fiecare situaţie avem soluţii: fie ordonanţă de urgenţă, fie generarea unei presiuni suplimentare pe o Cameră sau alta a Parlamentului sau pe şedinţele reunite, fie adoptarea lor atunci când vom avea o majoritate consolidată după alegeri', a afirmat Ludovic Orban, joi, la plecarea de la reuniunea conducerii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România. Premierul a răspuns astfel fiind întrebat ceva va face guvernarea liberală în cazul în care CCR declară neconstituţionale legile pe care Executivul şi-a angajat răspunderea.

'Indiferent ce a decis Curtea, eu cred că trebuie să îmi spun punctul de vedere şi oamenii trebuie să ştie acest punct de vedere. În ceea ce priveşte legea pe care ne-am angajat răspunderea, era o lege de corectare a unui act normativ, adoptat de guvern, sub formă de ordonanţă de urgenţă - este vorba de OUG 51, repet, era o ordonanţă de urgenţă. Nu era în Parlament o lege care să fi fost iniţiată de parlamentari, nu am afectat în niciun fel dreptul de legiferare al Parlamentului, ci am corectat un act normativ care a fost emis de guvern prin ordonanţă de urgenţă şi care era obligatoriu de corectat. (...)

Nu puteam să stau să asist nepăsător la faptul că sunt copii care nu se duc la şcoală pentru că nu li se mai decontează naveta! Nu puteam să stau nepăsător la situaţia creată prin Ordonanţa 51, în care, în ciuda reglementărilor europene pe care trebuia să le respectăm, să le punem în practică, s-au amânat până în 2023 licitaţiile pentru trasee, menţinându-se în trafic o mulţime de rable şi de hârburi care nu mai respectă sub nicio formă obligaţiile minime de siguranţă, de confort, care ar fi fost obţinute prin intermediul licitării traseelor şi prin condiţiile care sunt puse ca urmare a regulamentului european, în procedurile de licitaţie', a declarat Orban. El s-a referit şi la proiectul de lege asumat de Guvern referitor la prorogarea unor termene privind admiterea la Institutul Naţional de Magistratură, de asemenea declarat neconstituţional de CCR.

'În ceea ce priveşte al doilea proiect de lege, din nou readuc aminte, ca oamenii să ştie, să fie foarte clar, proiectul de lege pe care ne-am angajat răspunderea cuprindea iniţial trei modificări la legile justiţiei: prorogarea termenului de intrare în vigoare pentru pensionare anticipată a magistraţilor; trecerea de la completele de 2 la completele de 3 şi, evident, mărirea vârstei necesare de la 2 ani la 4 ani pentru a putea da examen la Institutul Naţional de Magistratură. Parlamentul a adoptat prorogarea termenelor pe primele două puncte care erau în proiectul nostru de lege şi noi le-am retras. Normal că am respectat decizia Parlamentului, care a votat legea', a afirmat Orban. Premierul a spus că al treilea punct a fost păstrat tocmai pentru faptul că Parlamentul nu a adoptat prorogarea de termen.

'Deci, aici se foloseşte argumentul că era o lege în dezbatere, este un fake news, este o minciună gogonată. Ceea ce a fost în dezbaterea Parlamentului şi a fost aprobat de Parlament noi am scos din proiectul de angajare a răspunderii şi nu am păstrat decât ceea ce nu a fost adoptat de Parlament, aici existând amendament, care a fost depus de PNL şi USR, din câte ţin minte, şi care a fost respins de majoritatea parlamentară. Deci, nu există, după părerea mea nu stă în picioare acest argument că este neconstituţional pentru că era o lege în dezbaterea Parlamentului, că nu era o lege în dezbaterea Parlamentului, ci, dimpotrivă, Parlamentul a respins reglementarea pe care noi am dorit-o', a spus Orban.

Liderul PNL a motivat şi angajarea răspunderii privind alegerea primarilor din 2 tururi. 'În ceea ce priveşte alegerea primarilor în două tururi, de trei ani de zile PNL a depus un proiect de lege de alegere a primarilor în două tururi. De trei ani de zile, Parlamentul, majoritatea roşie din Parlament refuză dezbaterea şi adoptarea, supunerea la vot a proiectului de lege. Deci, aici este un refuz clar al majorităţii parlamentare de a dezbate şi de a adopta un proiect de lege. De trei ani de zile! (...) Cum să nu mă gândesc că este perfect constituţională şi legitimă angajarea răspunderii din partea Guvernului, în condiţiile în care majoritatea parlamentară refuză adoptarea unui proiect de lege care a fost înaintat în urmă cu aproape trei ani de zile?', a mai afirmat Orban, conform Agerpres.

Deciziile CCR

 

Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea PSD privind neconstituționalitatea proiectului de lege asumat de Guvern pentru abrogarea OUG 51, prin care se modifică acte normative în domeniul transportului de persoane.

De asemenea, CCR a admis sesizarea de neconstituționalitate a PSD pe legea privind măsurile aplicabile în 2020 referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel