Orban, declarație de RĂZBOI. De ce a lăsat PREFECȚII în funcții

Premierul Ludovic Orban a anunțat motivul pentru care nu i-a schimbat, încă, din funcție pe toți prefecții care nu sunt de la PNL.

Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri seară, la Piteşti, că toţi prefecţii şi subprefecţii numiţi în timpul guvernării anterioare vor fi schimbaţi după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

"Acum i-am lăsat pe prefecţi să organizeze alegerile, că dacă ne apucam să schimbăm prefecţii, imediat ne-ar fi acuzat (...). Îi batem cu prefecţii lor şi îi batem de le sună apa în cap cu prefecţii lor", a spus Orban în cadrul unei întâlniri cu membrii organizaţiei PNL Argeş.

"Pe de altă parte, prefectul e reprezentantul guvernului în fiecare judeţ, nu putem accepta să lucrăm cu cei pe care i-a pus Dăncilă sau mai ştiu eu ce pesedist (...). Ei, dacă ar fi avut demnitate, ar fi venit şi şi-ar fi scris demisia, pentru că aşa procedează normal un om care înţelege că el este pe sens invers, că nu poate să reprezinte guvernul PNL şi al opoziţiei în judeţ. (...) Încă mai au timp să-şi scrie demisiile după alegeri, dacă nu şi le scriu, cu siguranţă vom înlocui toţi prefecţii şi toţi subprefecţii, nu există niciun fel de dubiu în privinţa asta", a adăugat premierul.

El a anunţat că vor avea loc schimbări şi la conducerile instituţiilor din judeţe, dar a subliniat că toate funcţiile trebuie să fie ocupate de oameni competenţi, în mod transparent.

"În privinţa celorlalte instituţii care funcţionează la nivel judeţean, v-o spun foarte clar, 'depesedizarea' e necesară, dar pe de altă parte, înlocuirea lor nu trebuie să se facă pe alte criterii decât de profesionalism, de corectitudine, de ocupare a poziţiilor publice ca urmare a unor concursuri drepte, transparente, care să permită ca în funcţiile de conducere să ajungă cei mai buni oameni", a precizat Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel