Orban, ANUNȚ despre plata PENSIILOR și SALARIILOR

Ludovic Orban foto Agerpres
Ludovic Orban foto Agerpres

Premierul interimar Ludovic Orban a făcut declarații marţi dacă există un risc în plata pensiilor și salariilor.

'Aşteptăm pronunţarea CCR, indiferent de pronunţarea Curţii Constituţionale, noi vom pune în practică obiectivul nostru de a asigura calculul pensiei folosind ca principiu de bază principiul contributivităţii, evident, cu excepţia pensiilor cadrelor militare. Asta a fost decizia noastră politică. Contextul în care a fost adoptat proiectul de lege de către colegi de-ai mei din Parlament a fost un context de asemenea natură încât a suscitat toate discuţiile şi atacurile ulterioare la CCR.'

'Noi am pregătit o echipă care face un studiu amplu privitor la sistemul de pensii din România, evoluţia sistemului de pensii din România, nedreptăţile, inechităţile din sistem, un studiu comparativ al sistemelor de pensii care funcţionează în alte ţări din UE ca să avem un model foarte clar şi pregătim o amplă revizuire a legislaţiei care, într-adevăr, să permită un sistem de pensii în primul rând sustenabil, pe termen mediu şi lung (...)', a spus Ludovic Orban, la Gândul live.

Risc în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor?

Întrebat dacă în acest moment există un risc în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor, Orban a precizat: 'Nu există în momentul de faţă niciun fel de risc'. 'De altfel, noi am şi prevăzut sumele necesare pe anul 2020 pentru a susţine creşterea pensiilor prevăzute în lege. Pe de altă parte, am anunţat public, nu am făcut niciun fel de secret, urmărim cu mare atenţie evoluţia economică, urmărim cu mare atenţie evoluţia încasărilor la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat.

'De asemenea, încercăm să construim nişte prognoze realiste care ţin cont şi de situaţia internaţională, astfel încât să luăm decizii care stau în picioare. Vom creşte pensiile cu siguranţă, nu există niciun fel de dubiu în privinţa asta, dar nu poţi să spui acum 100%, deocamdată am prevăzut sumele necesare pentru a creşte în conformitate cu Legea pensiilor aflată în vigoare', a menţionat Ludovic Orban, conform Agepres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel