Oprah Winfrey, candidatură la preşedinţia SUA. Ce semn așteaptă

Oprah
Oprah

Vedeta de televiziune Oprah Winfrey a spus că singurul lucru care ar convinge-o să candideze la preşedinţia Statelor Unite ar fi ''un semn de la Dumnezeu'', informează Press Association.

Speculaţiile referitoare la o posibilă candidatură a vedetei la alegerile din 2020 au crescut după discursul său emoţionant susţinut la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, desfăşurată la începutul lunii ianuarie.

Winfrey, în vârstă de 64 de ani, care precizase anterior că nu este interesată să intre pe scena politică, a sugerat, într-un articol publicat de revista People, că un semn de la Dumnezeu ar face-o să-şi reconsidere decizia.

Urmăresc cu atenţie, şi, când sunt atâţia oameni care spun un lucru, m-am gândit, ei bine, niciodată în viaţa mea nu mi-am imaginat că voi fi în politică. Mereu am spus nu, nu, nu, nu, nu, a precizat vedeta.

[citeste si]

Ar trebui măcar să mă gândesc la această întrebare?, a continuat Winfrey. Au existat mulţi oameni - miliardari - care m-au sunat şi mi-au spus 'Pot să-ţi fac rost de un miliard de dolari. Pot să-ţi conduc campania', după care am început să mă rog referitor la acest subiect. Doamne, dacă crezi că ar trebui să candidez, da-mi un semn, atât de clar încât nici măcar eu să nu-l ratez. Şi nu l-am primit încă, a încheiat Winfrey.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel