ONG-uri siriene denunţă lipsa de acţiune din partea comunităţii internaţionale în provincia Idlib

Organizaţii neguvernamentale siriene au denunţat vineri lipsa de acţiune din partea comunităţii internaţionale faţă de escaladarea conflictului de către regimul sirian şi aliatul său rus în provincia Idlib, aflată la originea, în opinia lor, ''a celui mai însemnat'' val de persoane strămutate de la începutul conflictului din Siria, relatează AFP.

În cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, reprezentanţi ai mai multor organizaţii neguvernamentale siriene au descris o dramă umanitară tot mai rea de la o zi la alta în această provincie din nord-vestul Siriei, afirmând că, în afară de zecile de morţi în rândul civililor, bombardamentele au determinat peste 300.000 de persoane să-şi părăsească locuinţele îndreptându-se către frontiera turcă şi că peste 200.000 dintre ele trăiesc în livezi de măslini din lipsă de locuri în taberele de refugiaţi. Ultima escaladare a situaţiei a început în martie şi s-a amplificat începând din 26 aprilie, transformându-se într-un masacru cotidian, a afirmat Raed Saleh, şeful apărării civile cunoscute sub denumirea de Căştile Albe.

ONU nu încearcă să rezolve problema şi se limitează la gestionarea conflictului, care nu face decât să exacerbeze catastrofa din Siria. ONU nu are un rol constructiv în Siria, limitându-se să desemneze partea responsabilă de escaladarea situaţiei, a adăugat el. Aproape 950 de persoane, în majoritate combatanţi şi aproximativ o treime civili, şi-au pierdut viaţa în decurs de o lună de escaladare a conflictului de către regimul sirian şi aliatul său rus în operaţiunile împotriva zonelor jihadiste din provincia Idlib, ultimul bastion rebel din Siria, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO). Este cea mai gravă escaladare de când Moscova şi Ankara, care susţine unele grupări rebele, au anunţat în septembrie 2018 la Soci (Rusia) un acord privind o zonă demilitarizată care să separe teritoriile insurgente de zonele guvernamentale adiacente.

Lumea întreagă priveşte masacrul ce are loc şi-l trece sub tăcere. ONU n-a ridicat nici măcar degetul cel mic, a declarat la rândul său Mohammad Zahed Al-Masri, un reprezentant al Alianţei organizaţiilor neguvernamentale siriene (SNA), în cadrul conferinţei de presă de la Istanbul. Într-un comunicat comun, Căştile Albe, SNA şi alte ONG-uri siriene au făcut apel la Consiliul de Securitate să acţioneze rapid pentru a opri escaladarea actuală şi pentru a impune o cale diplomatică pentru a ajunge la o reglementare politică. Afirmând că valul de persoane strămutate din Idlib este cel mai însemnat de la izbucnirea conflictului în Siria în 2011, organizaţiile au cerut agenţiilor ONU şi ţărilor donatoare să intervină imediat pentru a face faţă crizei umanitare provocate de bombardamente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel