Omul de afaceri Ovidiu Tender, eliberat din închisoare după 4 ani

Ovidiu-Tender 1
Ovidiu-Tender 1

Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost eliberat după patru ani de închisoare. El fusese condamnat la 12 ani de închisoare cu executare în dosarul CAROM. 

El fusese incarcerat la penitenciarul Târgu Jiu. Decizia a fost luată de prima instanţă, dar Parchetul nu a contestat-o încă. Ovidiu Tender a beneficiat şi de faptul că are peste 60 de ani, dar şi de faptul că s-a comportat exemplar în perioada în care a fost închis. 

În acelaşi dosar, Marian Iancu a primit 14 ani de detenţie, însă acesta se afla deja în spatele gratiilor, executând 12 ani de închisoare într-un alt dosar în care sunt suspectate fapte economice. Instanţa a impus şi plata prejudiciului - peste 43 de milioane de euro.

Dosarul Carom Oneşti a ajuns în instanţă în februarie 2006, când procurorii DIICOT au considerat că au strâns suficiente probe ca să demonstreze că rafinăria a fost prejudiciată cu 1.400 de miliarde de lei, printr-un circuit financiar complex şi, spun procurorii, ilegal. Artizanii devalizării CAROM sunt consideraţi omul de afaceri Ovidiu Tender şi principalul său complice, Marian Iancu, condamnat deja într-un alt dosar celebru - Rafo Oneşti - la 13 ani şi opt luni de închisoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel